Liderul PNG Brăila, Ionel Alexandru, a ţinut, ieri, să facă un comentariu în privinţa rezultatului alegerilor prezidenţiale, din postura de susţinător al lui Klaus Iohannis şi partener PNL. Consilierul municipal a punctat că nu Victor Ponta este cel care ar fi pierdut alegerile, ci PSD-ul, ca urmare a unor greşeli strategice majore făcute în campanie. "Ei au crezut că românii pot fi cumpăraţi sau minţiţi cu lozinci de genul «Ponta protejează pensiile sau scade taxele». Nu se poate aşa ceva! Cred că, în realitate, candidatul Klaus Iohannis a câştigat alegerile ca persoană şi mai puţin prin prisma ACL-ului. Aşa cum aţi observat, dacă în primul tur votul politic era de 32%, acest vot din turul 2 a ajuns la 55%, diferenţa fiind dată de «iohannişti». A fost un vot masiv, negativ al românilor împotriva politicii PSD-ului. Cred că dacă acest partid nu se va reforma va avea o situaţie foarte gravă în perioada imediat următoare", a declarat Alexandru. Cât despre situaţia la nivel local, PNG-istul a dorit să sublinieze că, deşi PSD-iştii au câştigat alegerile, rezultatul a fost mult mai strâns decât se aşteptau. "Ei sperau să se ducă la 70%, lucru care nu s-a mai întâmplat. Cred că brăilenii s-au mai trezit din amorţire. Cei care au întors rezultatul au fost - ca în 1989 -, tinerii. Aceştia au înţeles că este nevoie de o schimbare majoră în România, dacă vrem să progresăm şi să ne europenizăm. A fost un vot pentru Europa în realitate. Să votezi un neamţ ca preşedinte al României, e un lucru extraordinar! Nu s-a întâmplat în Europa ca un reprezentant al unei minorităţi să ajungă preşedinte. Aceasta demonstrează dorinţele majore ale României de a se europeniza mai rapid, prin programul pe care l-a susţinut Iohannis. Adică prin normalitate", a conchis sursa citată.
Reamintim că, în luna septembrie, PNG Brăila a semnat un protocol de colaborare cu organizaţia judeţeană a PNL pentru perioada 2014 - 2016.