Alertă din cauza ţânţarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alertă din cauza ţânţarilor

* alerta a fost declanşată după apariţia primelor cazuri de persoane infectate cu virusul West Nile în Grecia

Specialiştii în sănătate publică sfătuiesc populaţia să evite, pe cât posibil, expunerea la ţânţari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi sau aplicând substanţe chimice de îndepărtare a ţânţarilor. Totodată, se recomandă împiedicarea pătrunderii ţânţarilor în locuinţe utilizând mijloace mecanice (plase la ferestre) sau substanţe chimice şi îndepărtarea din jurul locuinţelor a recipientelor cu apă stătută.
Aceste măsuri au fost lansate ieri, de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ca urmare a mai multor alerte emise de ţări europene în care au fost constate cazuri de meningită West Nile - boală infecţioasă care ajunge la om prin intermediul ţânţarilor, dar care nu se transmite direct de la om la om.

"Măsurile acestea sunt stabilite de foarte mult timp, cum ar fi evitarea expunerii în zone cu ţânţari, montarea de plase la geamuri sau aplicarea de soluţii pe piele, se impune respectarea lor pentru prevenirea îmbolnăvirii", ne-a declarat dr. Andreia Gavrilescu, şef Serviciu Supraveghere/Control Boli Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila.

Alerta a fost declanşată după apariţia primelor cazuri de persoane infectate cu virusul West Nile în Grecia, numărul bolnavilor ajungând marţi la 16, dintre care doi au decedat, ceea ce a determinat autorităţile elene să împrăştie substanţe în zonele cu ţânţari. După ce presa din Bulgaria a scris că mai mulţi pacienţi din nordul ţării au fost spitalizaţi, autorităţile din ţara vecină au anunţat luni că nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu virsul West Nile.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din România, pentru prevenire se impune ca autorităţile locale să ia măsuri de dezinsecţie în localităţi. În plus, oamenii sunt sfătuiţi să se prezinte de urgenţă la medic când prezintă semne de boală: febră, dureri intense de cap, vărsături, dureri articulare sau musculare, care par simptomele unei infecţii cu un virus obişnuit. Cu toate acestea, simptomele se transformă foarte repede în encefalită şi meningită, iar persoana infectată necesită urgent spitalizare.

Tot ieri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că în România nu a fost înregistrat, în 2010, niciun caz de meningită West Nile, iar după epidemia din 1996, când au fost aproape 400 de îmbolnăviri, a fost instituit sistemul naţional de supravegere a infecţiei la om.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro