Câteva zeci de brăileni au alergat, sâmbătă dimineaţă, în Grădina Mare, întrecându-se cu picăturile de ploaie. Participanţii au avut un scop comun, înfiinţarea unui spital de oncologie şi hematologie pediatrică în Bucureşti. Astfel, înainte de a se da startul cursei, fiecare brăilean a trecut pe la urnă, donând bani. Iniţiatorul acţiunii la Brăila este Ionel Bălăeş, instructor de înot, care s-a alăturat Asociaţiei „1 leu.org" , cea care a venit cu ideea înfiinţării unei unităţi spitaliceşti private pentru copii.
Deşi pe Facebook s-au anunţat peste 400 de participanţi, ploaia i-a cam speriat pe unii şi le-a alungat cheful de acte de caritate. Sâmbătă, la ora 9.00, nu s-au strâns mai mulţi de 40 de brăileni în Grădina Publică. Au început cu câteva exerciţii fizice de încălzire, apoi au dat startul la alergare. Nu s-au întrecut pe aleile parcului, ci în donaţii. Suma strânsă la final a fost de 405 lei, ceea ce înseamnă încă o „cărămidă" pusă la construcţia primului centru independent de oncologie şi hematologie pediatrică.
Evenimentul de sâmbătă s-a desfăşurat şi în alte 12 oraşe din ţară. „ În activitatea mea, am întâlnit foarte multe cazuri de copii bolnavi. Întâmplător, am găsit pe internet ideea asta de a încerca noi, societatea civilă, de a construi un spital de oncologie şi hematologie pediatrică. Mi se pare foarte ok ideea de a face aşa ceva, să nu mai întâlnim cazuri de cerşetorie sau, eu ştiu, aşa-numitele cazuri de donaţii medicale. Consider că alături de cele 12 oraşe în momentul de faţă, şi Brăila trebuie să facă ceva. Sperăm ca de acum încolo, în prima sâmbătă din lună să venim din ce în ce mai mulţi. S-au anunţat în jur de 400 şi ceva de persoane, dar se pare că ploaia ne-a cam speriat puţin. Nu suntem dezamăgiţi. Dacă fiecare cetăţean al României ar dona 4 lei, ar însemna finalizarea construcţiei acestui spital", ne-a declarat Ionel Bălăeş, organizatorul acţiunii în municipiul nostru.
O altă participantă care crede cu tărie în realizarea măreţului proiect este Marcela Mocanu. A spus „Da! Mă implic!" fără să stea pe gânduri şi să analizeze prea mult ideea înfiinţării unui spital privat pentru copii. „M-am implicat în acest proiect, sunt cu sufletul alături de copiii bolnavi şi îmi doresc să se construiască primul spital independent de oncologie şi hematologie pediatrică. Am alergat o singură tură, dar important e că am făcut mişcare şi am donat bani", ne-a spus Marcela.
Acţiunea va continua la Brăila, în prima zi de sâmbătă a fiecărei luni. Pe site-ul Asociaţiei „1 leu.org", există toate informaţiile despre proiectul dedicat copiilor. Suma necesară estimată de către iniţiatori este de 80.000.000 lei. Spitalul va avea „50 de paturi, 2 săli de operaţie complet echipate, secţie de radioterapie şi secţie de transplant medular. Va fi deţinut şi operat de o fundaţie", se arată pe site-ul asociaţiei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.