ALDE a decis să iasă de la Guvernare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ALDE a decis să iasă de la Guvernare

* anunțul a fost făcut în această seară de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a luat decizia în Biroul Politic de a renunța și la candidatura sa la Alegerile Prezidențiale, dar și la funcția de președinte al Senatului * decizia vine în condițiile în care negocierile cu președintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, au eșuat * Tăriceanu a afirmat că ar putea avea loc o alianță electorală cu Pro România, pentru susținerea candidatului independent, Mircea Diaconu, la Alegerile Prezidențiale

 

ALDE a luat decizia de a rupe colaborarea cu PSD și de a ieși din Coaliția de Guvernare. Decizia a venit după o zi tensionată, plină de negocieri și întâlniri politice. Prima a avut loc, de dimineață, în interiorul Coaliției, urmată de alte două ședințe de urgență, una la sediul PSD, iar alta la sediul ALDE din București. Potrivit declarațiilor făcute pentru presa centrală de către Călin Popescu Tăriceanu, ALDE a votat în Biroul Politic să iasă de la Guvernare. De asemenea,  Tăriceanu a anunțat că renunță și la fotoliul de președinte al Senatului (lunea viitoare), dar și la dorința de a candida la Alegerile Prezidențiale. Mai mult, acesta a afirmat că ALDE își dorește o alianță electorală cu Pro România, pentru susținerea candidatului independent Mircea Diaconu la alegerile pentru Cotroceni. Totodată, Tăriceanu a mai spus că ALDE a intrat în opoziție și ca atare va vota împotriva Guvernului PSD la viitoarea moțiune de cenzură.

De cealaltă parte, potrivit unui anunț postat pe rețelele de socializare de către premierul Viorica Dăncilă, PSD-iștii au de gând să rămână la Guvernare. Aceasta chiar a făcut un apel către membrii ALDE care nu sunt mulțumiți de decizia părăsirii Coaliției, să vină alături de social-democrați.

Tot astăzi și liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat că susține candidatura la prezidențiale a lui Diaconu. Acesta a completat și că dacă ALDE va ieși de la guvernare, se poate discuta despre o posibilă colaborare.

 

Rotaru ar fi vrut ca ALDE să rămână alături de PSD

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” înainte de discuțiile ce au avut loc la București, președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, a comentat situația tensionată de la nivelul Coaliției de Guvernare, în contextul alegerii Vioricăi Dăncilă drept candidat al partidului pentru Alegerile Prezidențiale. Acesta și-a manifestat speranța că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va analiza mai bine situația și nu va decide să iasă de la guvernare.

“Mi-e greu să fac o predicție. Eu sper că ALDE își va asuma în continuare guvernarea, cu toate părțile pozitive și cu unele neajunsuri care sunt inerente și firești până la urmă în actul de guvernare. Dar din perspectiva asta nu cred că se pot deroba și de aumare și de responsabilități. Dar sigur, e o speranță a mea. În fond este decizia lor. Este o analiză pe care și-o fac în forurile interne ale partidului și vor ajunge probabil la o concluzie. Repet, eu sper și cred că așa e normal, dacă și-au asumat guvernarea împreună cu PSD să o ducă până la capăt, pentru a pune în practică programul de guvernare și angajamentele pe care le-am luat atunci când am candidat la Parlamentare și am obținut scorul pe care l-am obținut”, a declarat Rotaru.

Momentan, PSD-iștii sunt încă în ședință. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro