Aproape de miezul nopţii, un bărbat s-a apucat să sune la 112 după ce a băut bine şi nu a mai ştiut ce face. În data de 15 iunie, ora 23.20, poliţiştii de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat de 35 de ani, din satul Dudescu, comuna Zăvoaia. Acesta a spus că, în timp ce se afla la domiciliul său, mai multe persoane au pătruns fără drept în curtea locuinţei, cu intenţia de a-l agresa. Poliţiştii au mers la faţa locului şi, după efectuarea verificărilor, au stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă. "Cel în cauză, aflându-se sub influenţa alcoolului, a apelat în mod eronat numărul pentru urgenţe 112. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional, conform prevederilor O.U.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă", a precizat subinspector Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.