Locatarii blocului G13, situat în cartierul Hipodrom, pe Aleea Policlinicii, au dat alarma, ieri, după ce dintr-un apartament de la etajul II a început să iasă fum. Oamenii s-au panicat şi au sunat la 112, speriindu-se să nu izbucnească un incendiu care să afecteze mai multe apartamente. Un echipaj de pompieri a sosit de urgenţă la faţa locului, cu o autospecială de stingere, iar suspansul s-a accentuat, când uşa apartamentului de unde ieşea fumul a fost găsită închisă. Exista posibilitatea ca proprietarul să fie blocat în interior, intoxicat cu fum sau chiar ars de viu. Pe acest considerent, pompierii au forţat uşa pentru a putea intra în interior. Odată uşa deschisă, însă, scenariile sumbre au fost infirmate. De fapt, era vorba despre o cratiţă cu mâncare uitată pe un reşou. Proprietarul plecase de acasă, iar mâncarea din cratiţă s-a încins până când a luat foc efectiv. Cu o singură sticlă cu apă aruncată peste mâncarea făcută scrum, pompierii au rezolvat situaţia. Până când echipa de intervenţie a plecat de la faţa locului, proprietarul încă nu îşi făcuse apariţia.