Ajutor financiar de urgență de la Primărie pentru Bogdi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ajutor financiar de urgență de la Primărie pentru Bogdi

* în cadrul celei mai recente ședințe de CLM, 15.000 lei i-au fost oferiți lui Bogdi, băiețelul din Brăila care se luptă cu o boală gravă * acum în vârstă de 7 ani, băiețelul a primit diagnosticul când avea 3 ani, iar de atunci și până în prezent a suferit 6 intervenții chirurgicale, cea mai recentă chiar luna aceasta * în aceeași ședință, municipalitatea a acordat un ajutor financiar de urgență în valoare de 10.000 lei unui brăilean în vârstă de 52 de ani a cărui viață de familie a fost complet dată peste cap după ce a suferit un stop cardio-respirator la începutul lui 2021

 

Consiliului Local Municipal Brăila a venit în ajutorul unor brăileni greu încercați de boală, iar la cea mai recentă ședință ordinară aleșii au decis să aloce un ajutor financiar de urgență pentru aceștia.

Primul ajutor, în valoare de 15.000 lei, i-a fost acordat lui Bogdi, băiețelul din Brăila care și-a petrecut mai bine de jumătate din viață luptând cu o boală gravă: hepatoblastom. Acum în vârstă de 7 ani, băiețelul a primit diagnosticul când avea 3 ani, iar de atunci și până în prezent a suferit 6 intervenții chirurgicale, dintre care 4 majore în abdomen, operații grele pentru organism. La toate aceste intervenții se adaugă și tratamentele oncologice pe care le-a urmat. Spre exemplu, în anul 2018 a parcurs șapte cure de tratament chimioterapeutic personalizat.

Cea mai recentă intervenție a avut loc chiar la începutul acestei luni, la o clinică din Turcia, iar Bogdi se află acum în faza de recuperare. Dincolo de spitale, analize și tratamente, părinții încearcă să-i ofere o copilărie normală, săptămâna trecută micuțul participând la atelierele organizate de Forumul Tinerilor din România-Brăila în cadrul Școlii de Vară.

Mai trebuie spus că Bogdi va începe în toamna clasa I la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, iar dacă starea de sănătate îi va permite ar putea să participe fizic pe ore. Anul acesta, în clasa pregătitoare, Bogdi a putut participa la ore doar online.

 

Sprijin și pentru un brăilean de 52 ani

Este vorba despre un ajutor financiar de urgență în valoare de 10.000 lei pentru un bărbat care în urma unui stop cardiorespirator suferit în ianuarie 2021 și-a pierdut total capacitatea de muncă, astfel că a fost nevoit să iasă la pensie de invaliditate, ceea ce a condus la o serie de probleme pentru familia acestuia. Bărbatul prezintă disfuncție severă de autoîngrijire și locomoție și nu se poate deplasa. Acesta urmează ședințe de fizioterapie, kinetoterapie, logopedie și psihoterapie pentru a se recupera. Acesta a fost internat în 2021 într-o clinică din Târgu-Mureș. Deși familia a fost mulțumită de rezultate, după numai o săptămână de spitalizare, bărbatul nu a putut continua tratamentul din pricina costurilor ridicate. În contextul în care viața acestei familii s-a schimbat dramatic după accidentul suferit de bărbat, soția a decis să solicite ajutor de la Primărie pentru costul tratamentului de specialitate. Până acum, cheltuielile în acest scop au fost suportate din împrumuturi bancare, ajutoare de la rudele din străinătate și donații obținute ca urmare a apelurilor făcute pe rețelele de socializare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro