"Eliberarea de adeverinţe pentru motorină conform cantităţilor aprobate pentru fiecare beneficiar, se va aloca în proporţie de 100%, respectiv 39 litri /ha. Această măsură se aplică şi beneficiarilor care au primit iniţial adeverinţe pentru cantităţi reprezentând 58% din cantitatea aprobată, prin eliberarea de noi adeverinţe", se arată într-un comunicat de presă al DADR Brăila. Valoarea sprijinului este de 1 leu/litru.
Potrivit DADR Brăila, până în prezent, au fost înregistrate aproape 1.100 de cereri pentru o suprafaţă de circa 73.700 ha, pentru o cantitate de 1,67 milioane litri de motorină.
Reamintim că pentru culturile de primăvară, perioada de depunere a cererilor pentru subvenţia la motorină este cuprinsă între 9 februarie şi 30 aprilie inclusiv, termenul limită de utilizare a adeverinţelor fiind 29 mai inclusiv.