Agresivitatea nestăvilită a graffitiştilor sluţeşte Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Agresivitatea nestăvilită a graffitiştilor sluţeşte Brăila

• “operele” unor astfel de mânuitori de spray-uri cu vopsea strică şi mai mult faţadele unor clădiri abandonate, mâzgălesc mobilierul stradal, chiar şi copacii de prin parcuri • sunt însă şi situaţii fericite când desene făcute cu bun gust dau un aspect plăcut unor pereţi care până mai ieri erau cenuşii şi trişti

 

Aproape că nu a rămas bloc care să nu fie sluţit de înscrisurile sau obscenităţile celor care, cu talent ori fără, îşi lasă amprenta nesimţirii atacând, ziua sau noaptea, orice le iese în cale: garduri, vitrine, statui, bănci inclusiv din autobuze, chioşcuri, stâlpi, indicatoare, mobilier stradal şi dotări ale Electrica sau contoare de gaze etc. Ba chiar şi copaci din Parcul Monument, toalete ecologice, poduri, iar lista poate continua. Gangurile şi locurile dosnice sunt şi ele ţinte predilecte ale celor chinuiţi de talente grafice. Sau, cum a fost de pomină fostul complex comercial de la Romarta Nouă, unde, pentru curăţarea a sute de metri pătraţi cu mâzgăleli, s-au cheltuit bani grei şi cu eforturi deosebite. Acum, în topul nesimţirii rămâne hotelul Belvedere, unde până şi mânerele de la uşi sau lămpile exterioare de iluminat au căzut pradă (la centimetru pătrat, sau cu desene… suprapuse), graffitiştilor. La fel, fostul cazinou şi sediu al FBT din spatele Palatului Administrativ.

Iar dacă nici unul  dintre autorii acestor atitudini necugetate nu a fost prins, amendat şi pus să suporte ştergerea “operei artistice”, ştiindu-se cam de unde provin cei cu tuburi de vopsea foarte scumpe în  geantă, măcar să fie atraşi  (chiar răsplătiţi) pentru ca diverse calcanuri ori pereţi cenuşii să capete, sub îndrumarea edililor, arhitecţilor şi artisticilor plastici, un aspect modern şi plăcut. Un exemplu l-ar putea constitui un atelier de pe Str. Odobeşti, care  poate fi un început, prin modul cum a căpătat  altă înfăţişare, chiar interesantă, datorită unor graffitişti care chiar au avut bun gust şi... mână bună.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro