Pe lunga listă a problemelor provocate de mult discutata reabilitare a bulevardului Dorobanţilor mai apare una: autorităţile brăilene au conştientizat faptul că amânarea cu şase luni a termenului de finalizare este prea mică, aşa că, preventiv, vor solicita o prelungire suplimentară, de încă doi ani. Asta pentru că, dacă actualul termen fixat pe 30 iunie a.c. nu este respectat, există riscul maxim ca toţi banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru această investiţie să trebuiască returnaţi integral. În joc sunt circa 101 milioane de lei, bani pe care Brăila ar fi obligată să-i plătească de la bugetul local.
Reamintim că reabilitarea Dorobanţilor ar fi trebuit să înceapă în 2009 şi să se întindă pe durata a doi ani. Cum însă licitaţiile s-au tot contestat şi para-contestat, desemnarea firmelor câştigătoare s-a făcut abia în decembrie 2010, iar lucrările au început efectiv în primăvara anului 2011. Lucrurile păreau să fi intrat pe un făgaş normal, iar autorităţile locale dădeau asigurări că în doi ani totul va fi gata. "Nu ne putem permite întârzieri de niciun fel, fiindcă proiectul are finanţare europeană şi dacă nu e terminat în 24 de luni, aşa cum scrie în contract, suntem în pericol să ni se ceară banii înapoi", ne declara, în martie 2011, primarul Aurel Simionescu, adăugând că va urmări îndeaproape ritmul de derulare a lucrărilor. Aşadar, la sfârşitul lui 2013, ar fi trebuit finalizate toate lucrările de pe Dorobanţi - asta însemnând înlocuirea conductelor de apă şi canalizare, refacerea părţii carosabile, dar şi consolidarea canalului colector Ghermani, care este situat de-a lungul acestui bulevard. Cum era de aşteptat, proiectul nu a fost gata integral până în decembrie 2013. Fuseseră finalizate partea de infrastructură subterană şi rutieră, însă o componentă foarte importantă, şi anume consolidarea canalului colector, nici măcar nu începuse. Uniunea Europeană nu a penalizat, totuşi, Brăila pentru această întârziere. Potrivit primarului Aurel Simionescu s-a ţinut cont că au fost şi factori obiectivi care au condus către nerespectarea termenului de finalizare. "Pe parcursul anului 2013, Programul Operaţional Regional, în cadrul căruia este finaţat şi proiectul Dorobanţi, a fost suspendat la nivelul întregii Uniuni Europene, iar în acel interval lucrările au fost sistate şi la noi. Apoi, au intervenit problemele legate de consolidarea canalului colector, constatându-se că soluţia tehnică prevăzută pentru această consolidare nu se poate aplica, din cauza depunerilor existente în interiorul colectorului. A trebuit găsită o altă soluţie şi refăcută procedura de atribuire a lucrărilor", explică primarul de ce a fost acceptată de UE prelungirea termenului de finalizare a reabilitării bulevardului Dorobanţilor.
După toate aceste probleme, la care se adaugă şi alte nenorociri apărute pe parcurs - cum ar fi cea care a dus la pierderea a 25% din finanţarea europeană pentru că fostul secretar al Primăriei, Mircea Fudulaiche, a făcut pierdut un document important - noul termen dat de UE a fost decembrie 2015. Nici acel termen nu s-a respectat, iar în disperare de cauză Primăria a obţinut o prelungire a prelungirilor, până pe 30 iunie anul curent, asumându-şi obligaţia de a achita de la bugetul local circa 5,8 milioane de lei, costurile lucrărilor ce mai trebuie executate.
Acum, a cam devenit evident pentru toată lumea faptul că nici până pe 30 iunie nu va fi finalizată consolidarea vechiului canal colector de sub bulevardul Dorobanţilor. După cum v-am mai informat, acel tunel subteran prin care s-a colectat, timp de o sută de ani, de prin 1918, până în 2008, când a fost pus în funcţiune noul colector, de sub strada Roşiorilor, a mai beneficiat de o consolidare, la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut. Atunci, pe mai multe porţiuni au fost montate cintre metalice, adică nişte armături de oţel cu rolul de a întări prin interior tunelul de beton. Tocmai existenţa acestor cintre a făcut ca prima soluţie aleasă pentru actuala consolidare a colectorului să nu mai fie valabilă. Asta deoarece acele armături de oţel erau foarte ruginite şi trebuiau înlocuite cu totul, aspect care nu a fost prevăzut iniţial. Porţiunile întărite cu cintre însumează circa 110 metri din lungimea totală a colectorului, de aproape trei kilometri. În cele şase luni cu care a fost prelungit termenul de finalizare a bulevardului Dorobanţilor, firma "Tancrad" Galaţi, cea care a câştigat licitaţia pentru aplicarea noii soluţii tehnice de consolidare a canalului colector, şi-a luat angajamentul ca în două luni să înlocuiască cintrele metalice cu altele noi, făcute de această dată din beton armat, iar în patru luni să "cămăşuiască" restul vechiului tunel subteran cu o soluţie specială, care să îi confere o nouă rezistenţă.
"Vor să mai amâne cu încă doi ani! «Tancrad» et compania din conducerea Primăriei sabotează Brăila în continuare..."
Consilierul local Ionel Alexandru susţine că a urmărit îndeaproape felul cum se derulează lucrările pe bulevard şi a constatat că şantierul bate în continuare pasul pe loc. "În data de 21 martie, am fost personal pe bulevardul Dorobanţilor şi am discutat cu câţiva muncitori, care mi-au spus că din februarie până la data respectivă, nu s-a făcut mai nimic. Reuşiseră să finalizeze înlocuirea cintrelor doar pe 17 metri, din 110 metri cât au în contract. În aceeaşi zi, am solicitat un punct de vedere de la Primărie şi de la Direcţia de Programe Europene despre această situaţie, dar nu mi s-a spus nimic concret. Ulterior, am aflat că a doua zi, adică pe data de 22 martie, cei de la Direcţia de Programe Europene au întocmit un raport din care reiese că ei făcuseră o vizită în teren pe 9 martie şi că au constatat încă de atunci, în prezenţa dirigintelui de şantier şi a constructorului, că lucrările sunt în întârziere şi că este posibil ca acestea să nu fie gata până pe 30 iunie 2016. Aşa că în raportul respectiv se cere nici mai mult nici mai puţin ca Dorobanţiul să fie inclus pe lista proiectelor nefuncţionale, cu obligativitatea finalizării acestuia în cel mult doi ani de la termenul limită de închidere al programului de finanţare. Cu alte cuvinte, cei responsabili recunosc că n-au fost în stare să termine treaba la timp şi, ca să nu piardă cei 30 de milioane de euro primiţi de la UE, vor să bage Dorobanţiul la categoria proiectelor nefuncţionale, care mai au nevoie de încă doi ani pentru finalizare. Adică, după ce au prelungit cu şase luni, vor încă doi ani de prelungire, fiindcă firma «Tancrad» a făcut în două luni doar 17 metri de cintre, în loc de 110, cum şi-a luat obligaţia. Deci, «Tancrad» et compania din conducerea Primăriei sabotează Brăila în continuare...", spune consilierul Ionel Alexandru.
Ce zice "Tancrad"
Conducerea firmei "Tancrad" susţine, însă, că datele prezentate de consilierul Alexandru sunt eronate. "Nu e adevărat că s-au înlocuit doar cintrele de pe 17 metri. Dintr-un total de 110 m, am reuşit să înlocuim cintre pe 85 m, iar pe restul de 25 m s-au făcut cofraje, s-a montat fierul beton şi urmează să se toarne armătura", ne-a declarat Lucian Stanciu, directorul executiv al "Tancrad" Galaţi. Acesta spune că înlocuirea respectivelor cintre este o muncă foarte dificilă, din cauza condiţiilor din canalul colector, unde există un strat gros de dejecţii pietrificate. "Pentru a avea mai multă eficienţă pe acest şantier, am investit circa 800.000 euro într-o autospecială de ultimă generaţie, care ne ajută să excavăm prin tragere acele depuneri, pentru a putea avea front de lucru. În maxim două săptămâni o să finalizăm partea de înlocuire a cintrelor, apoi vom începe operaţiunile de aplicare a unei soluţii speciale de impermeabilizare, pe toată lungimea colectorului. Această operaţiune va necesita cel puţin şase luni pentru finalizare", ne-a declarat directorul Stanciu, recunoscând astfel că termenul de 30 iunie va fi depăşit cu câteva luni de zile.
Întrebat de ce s-a ajuns la acea solicitare de prelungire a termenului de finalizare a Dorobanţilor cu încă doi ani, primarul Aurel Simionescu a ţinut să precizeze că lucrările nu vor dura în niciun caz până în 2018. "Există o nouă reglementare europeană care permite ca proiectele aflate acum în lucru să poată fi finalizate la sfârşitul acestui an, iar dacă este cazul să se mai acorde un an pentru punerea lor efectivă în funcţiune. Este vorba despre proiecte mari, de peste 5 milioane de euro, cum e şi cazul bulevardului Dorobanţilor. Ca măsură de prevedere, vrem să începem demersurile necesare pentru a beneficia şi noi de această amânare, de care este nevoie din cauza complexităţii lucrărilor ce se desfăşoară în prezent la vechiul canal colector al oraşului", ne-a declarat Simionescu.