O femeie în vârstă de 42 de ani, din localitatea Măraşu, a fost adusă, vineri, cu elicopterul în Brăila, pentru a fi internată la spital. Viaţa ei era pusă în pericol de o hemoragie puternică, apărută după ce a avortat în urmă cu câteva zile. Deoarece trebuia acţionat rapid, iar drumul cu ambulanţa era riscant, din cauza viscolului, dar şi a greutăţii cu care se traversează Dunărea plină de sloiuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila a făcut solicitare la Unitatea Specială de Aviaţie Tulcea, pentru transportarea pacientei cu un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Solicitarea a primit aviz pozitiv, iar femeia a fost preluată vineri, în jurul orei 13.00, de aparatul de zbor, la bordul căruia se aflau şi doi paramedici SMURD de la Tulcea. Ea a fost adusă în condiţii de siguranţă până în Brăila şi a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei, după ce elicopterul a aterizat în parcarea Stadionului Municipal.
Odată ce operaţiunea de preluare a bolnavei de 42 de ani s-a încheiat, Silviu Radu, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, ne-a declarat că la Măraşu mai sunt două urgenţe. Era vorba despre un bărbat care îşi tăiase un deget cu toporul şi o gravidă aflată pe punctul de a naşte. Aceste două cazuri erau, însă, mai puţin grave, şi urma ca transportul pacienţilor să se facă cu o maşină a Ambulanţei.
Ieri, bacurile de la trecerea Stânca, spre Insula Mare, şi trecerea Smârdan, spre judeţul Tulcea, nu au traversat Dunărea decât pentru urgenţe medicale.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.