Administratorii de bloc, în vizorul autorităţilor locale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Administratorii de bloc, în vizorul autorităţilor locale

Brăilenii care doresc să preia cu patalama la mână administrarea unui imobil de locuinţe se pot pune de pe acum cu burta pe carte. Primarul municipului Brăila, Aurel Simionescu, şi consilierul local din partea PDL Simona Drăghincescu se gândesc la un regulament pentru atestarea administratorilor asociaţiilor de proprietari. Asta în contextul în care, la Brăila, în momentul de faţă, sunt cel puţin 10 administratori de bloc cercetaţi penal pentru fraudarea asociaţiilor, dar care încă gestionează banii locatarilor, după cum sesizează Drăghincescu. Aceasta spune că în cel mai scurt timp va depune un proiect la Consiliul Local Municipal. "Sunt foarte mulţi administratori condamnaţi şi nu mai au ce căuta în cadrul asociaţiilor de proprietari. În regulamentul de atestare am propus şi reevaluarea tuturor administratorilor, cu referinţe de la proprietarii din bloc (...) La Brăila sunt vreo 10 administratori de bloc condamnaţi pentru fraude de 1-2 miliarde lei vechi şi care încă sunt administratori", a susţinut consilierul municipal în cadrul unei conferinţe de presă. Nu sunt însă de neglijat nici angajaţii care nu deţin atestate de la Primărie, dar care încasează bine-mersi miloane de la cetăţeni. Consilierul mai atrage atenţia că în oraşul nostru sunt mulţi administratori care nu-şi fac treaba şi, cu toate acestea, conducerile asociaţiilor de proprietari nu iau măsuri: "Administratorul de bloc este un simplu angajat al asociaţiei de proprietari şi poate fi concediat ca orice alt angajat. Nu eşti mulţumit de prestaţia lui, îl notifici că în 30 de zile renunţi la serviciile lui şi «la revedere», nenicule!".
La rândul său, edilul-şef se arată nemulţumit de faptul că la Brăila 900 de asociaţii de proprietari sunt gestionate de un număr prea mic de administratori, iar după calculele lui, un astfel de angajat gestionează în medie cam patru asociaţii de locatari. Cifrele sunt orientative pentru că sunt raportate la numărul de administratori atestaţi de Primărie, respectiv 200, însă nimeni nu ştie exact câţi administratori profesează fără atestat la ora actuală. "Noi vrem să avem o astfel de prevedere pentru ca la 2 sau 3 ani să se evalueze activitatea administratorilor de bloc. Din punctul meu de vedere, nu se poate ca 900 de asocialţii de locatari să fie gestionate de 200 de persoane atestate (...) De aceea ne întâlnim şi cu situaţiile în care ei vin la asociaţie o oră sau două, pleacă şi restul Dumnezeu cu mila!", a apreciat Simionescu. În încheiere, acesta a subliniat că la Brăila nu s-au mai făcut de multă vreme cursuri pentru atestare, în urma cărora se dă un test şi, în funcţie de rezultat, se eliberează certificatul ce atestă dreptul şi competenţa de a administra o asociaţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro