* edilul-șef Marian Dragomir a dorit să le transmită brăilenilor un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare * acesta a precizat că a luat decizia de a continua lucrările la nivelul orașului, în ciuda faptului că a fost decretată stare de urgență națională * acesta susține că nu își poate asuma trimiterea în șomaj a peste 400 de angajați, dar nici falimentarea societăților câștigătoare ale licitațiilor publice
Primarul Marian Dragomir a dorit să îi asigure pe brăileni că lucrările de la nivelul orașului continuă chiar și dacă ne aflăm în stare de urgență națională. Acesta a postat, joi, un mesaj pe rețelele de socializare, pentru a sublinia că a luat decizia că este mai bine să nu închidă temporar șantierele de la nivelul Municipiului. Dragomir a adăugat că nu își poate asuma în momentul de față să trimită în șomaj peste 400 de angajați, dar nici să pună în așteptare firmele care au câștigat licitații publice și care sunt dispuse să activeze.
”Să lucrăm sau să așteptăm vara? Noi am hotărât: Lucrăm pentru Brăila! Am greșit? Primăria Brăila nu își poate asuma trimiterea în șomaj a peste 400 de angajați și societăților care au câștigat licitațiile publice. Viața trebuie să meargă mai departe! Oamenii au nevoie de salariu, economia trebuie să funcționeze, împreună trebuie să mergem mai departe”, a declarat Dragomir pe Facebook.
Acesta a adăugat că și în perioade dificile, administrația brăileană găsește bani pentru a plăti lucrările, pentru a dezvolta și moderniza, dar în mod special pentru a nu trimite în șomaj sute de muncitori ai societăților private care au contract cu Primăria.
”Toate contractele încheiate înainte de pandemie se derulează normal. În această perioadă tehnologizăm primăria pentru activități on-line, și demarăm doar lucrări de infrastructură”, a mai adăugat Dragomir.
Primarul a publicat pe pagina sa de Facebook și lista lucrărilor care se efectuează în prezent la nivelul orașului.”