Administrația Chiriac. Proiecții pentru un Parc Industrial 2 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Administrația Chiriac. Proiecții pentru un Parc Industrial 2

* președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a vorbit recent despre primul parc industrial care se va construi în Perimetrul 2 al Zonei Libere * acesta a precizat că a luat decizia, alături de primarul Marian Dragomir, de a permite investitorilor să vină înainte de toate în jurul Municipiului Brăila * cu toate acestea, Chiriac a precizat că există foarte multe terenuri la Consiliul Județean care s-ar preta pentru un al doilea Parc Industrial, însă a preferat să nu ofere mai multe detalii deocamdată

 

Anunțul despre emiterea autorizației de construire a primului Parc Industrial din Brăila a crescut apetitul autorităților locale pentru astfel de proiecte. Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a abordat recent acest subiect, precizând că a luat decizia de a sprijini ideea primarului Marian Dragomir ca înainte de toate să încerce să atragă cât mai mulți investitori în jurul Municipiului Brăila. Chiar și așa, președintele CJ Brăila a ținut să puncteze că și instituția pe care o conduce are terenuri care s-ar preta unor astfel de proiecte în viitorul apropiat, în special pentru că podul suspendat peste Dunăre va crește interesul investitorilor de a veni în zona noastră. Acesta a precizat că există planuri pentru realizarea unui al doilea Parc Industrial în Județul Brăila, însă deocamdată nu a dorit să ofere mai multe detalii până când lucrurile nu se vor concretiza.

”V-am spus, relația cu domnul primar este excelentă! Am luat decizia prima oară să umplem terenurile din jurul Municipiului Brăila, pentru că forța de muncă este angrenată aici. Și mă bucur foarte mult. Am ținut-o sub preș până în momentul în care a fost semnat. În momentul de față, Zona Liberă nu mai are niciun astfel de teren pentru a dezvolta un Parc Industrial. Vedem cum funcționează acest parc de 11 ha. S-a dat autorizația de construire și mă bucur. În momentul când vin și alți investitori, avem destule terenuri disponibile la Consiliul Județean pentru a angrena și al doilea parc industrial. Ținând cont de conectivitatea pe care o va avea podul cu celelalte drumuri expres și cu Centura Brăilei. Avem destule soluții. Știți, v-am spus de nenumărate ori că nu vom spune absolut nimic până nu avem ceva concret, semnat, stabilit. Pentru că pe urmă vor fi doar declarații de presă sau promisiuni pe care nu le putem onora. Așa că rămânem la această idee, de a anunța un Parc Industrial 2 în momentul în care vom semna aceste lucruri. Avem destul teren al Consiliului Județean care poate fi pus la dispoziție pentru un astfel de proiect”, a declarat Chiriac.

Reamintim că, pe 13 septembrie, atât primarul Marian Dragomir, cât și Element Industrial, dezvoltatorul imobiliar care a concesionat anul trecut Perimetrul 2 al Zonei Libere, au anunțat că a fost emisă autorizația de construire pentru prima hală cu suprafața de 10.000 mp. Proiectul logistic este localizat pe un teren de 11 hectare din Zona Liberă. Potrivit Element Industrial, planurile includ dezvoltarea în trei faze a unui parc logistic cu suprafață brută de 50.000 mp. O investiție totală de peste 25 milioane de euro. Deocamdată nu se poate preciza dacă spațiile vor fi folosite pentru activități de producție sau depozitare, însă potrivit primarului Dragomir, investiția va crea foarte multe locuri de muncă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro