Mergi la conţinutul principal

Adio, rentă viageră agricolă!

Din acest an, Birourile de Rentă Viageră din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) nu mai primesc dosare noi rămânând ca agenţia să gestioneze doar pe cele deja înregistrate până în decembrie 2009 şi în cazul cărora rentierii au venit pentru viza anuală. Astfel, vârstnicii care au în proprietate o suprafaţă de teren mai mică de 10 ha şi care vor să o vândă sau să o arendeze, dar nu au apucat să-şi înregistreze dosarul pentru primirea rentei viagere agricole nu mai pot face acest lucru. Asta, deoarece, începând cu 1 ianuarie 2010, România nu mai poate acorda acest tip de ajutor de stat pentru că nu este conform cu legislaţia europeană. Potrivit informaţiilor prezentate de către Biroul Judeţean de Rentă Viageră Brăila, la acest moment instituţia are înregistrate 8.346 de dosare din care aproximativ 60 vizează cazul în care proprietarul arendează terenul agricol, în timp ce diferenţa este reprezentată de cazurile în care proprietarii au vândut pământul. Potrivit aceloraşi surse, din a doua jumătate a alunii trecute au fost efectuate plăţile către rentierii agricoli care şi-au vizat carnetele în primele luni din 2010, urmând ca în octombrie să fie onorate plăţile pentru rentierii care au venit mai târziu la vizarea carnetelor sau pentru cei care nu au fost găsiţi în august la domiciliu, iar mandatele de plată s-au întors la ADS.

La nivel naţional sunt înscrise în program circa 95.000 de persoane, însumând din contractele de vânzare sau arendare încheiate în jur de 360.000 de hectare. Suma de bani estimată a fi platită în acest an este de 83 de milioane de lei. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol situat în extravilan, pentru care rentierul a încheiat un acord de vânzare. În cazul în care terenul a fost arendat, valoarea rentei viagere anuale este de 50 de euro pe hectar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro