• oficialităţile locale intenţionează ca de anul viitor să demareze cea mai amplă campanie de asfaltare a străzilor din cartierele periferice • pentru primele două loturi de lucrări au fost deja semnate contractele de execuţie cu câştigătorii licitaţiei • este vorba despre asocierea de firme “Tancrad” - “Add Global Design”, care se va ocupa de lăţirea Şoselei Focşani pe patru benzi de mers, respectiv de asfaltarea a 35 de străzi din Chercea • pentru acestea, este o certitudine că lucrările vor începe în primăvara anului viitor • alte câteva loturi de străzi, din cartierele Lacu Dulce, Pisc şi Brăiliţa sunt scoase acum la licitaţie • după ce vor fi adjudecate şi acestea, va mai urma o licitaţie, pentru străzile din Radu Negru şi restul de străzi din Chercea • Primăria anunţă că, până în 2020, nu vor mai exista străzi neasfaltate în Brăila
Anul 2018 se anunţă unul plin pentru municipiul Brăila, din punct de vedere al asfaltărilor şi modernizărilor de străzi. Primăria intenţionează ca, până în 2020, să nu mai existe nicio stradă neasfaltată în cartierele mărginaşe ale oraşului, iar dacă anul acesta nu prea a reuşit să “mişte” efectiv lucrurile, pentru anul viitor are planuri mari. De fapt, nu se poate spune că în 2017 nu s-a făcut chiar nimic, deoarece, deşi nu s-a turnat niciun metru pătrat de asfalt pe vreo uliţă din Chercea sau Lacu Dulce, cel puţin s-au rezolvat în mare parte procedurile birocratice. Astfel, primele două loturi de lucrări au fost scoase la licitaţie astă vară şi, după parcurgerea tuturor paşilor, recent au fost desemnate firmele câştigătoare. Este vorba despre asocierea “Tancrad” SRL - “Add Global Design” SRL, care şi-a adjudecat atât lotul referitor la modernizarea Şoselei Focşani, pe porţiunea cuprinsă între strada Comuna din Paris şi Şoseaua de Centură, cât şi lotul format din 35 de străzi din cartierul Chercea, care au o lungime totală de 11 kilometri şi urmează să intre la asfaltare. “Tancrad” Galaţi şi “Add Global Design” se vor ocupa atât de proiectare cât şi de execuţia lucrărilor. Pentru modernizarea Şoselei Focşani, cele două firme vor încasa în total 4.980.309 lei, cu TVA, iar pentru asfaltarea celor 35 de străzi suma cu care au câştigat lictaţia se ridică la 15.036.977 lei, cu TVA.
Important este că, spre deosebire de acest an, când totul s-a redus la organizarea şi derularea licitaţiilor, anul viitor, imediat cum va permite vremea, constructorul desemnat trebuie să înceapă treaba în teren. Primarul Marian Dragomir a declarat, în cadrul celei mai recente conferinţe de presă, că deja s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor şi că, în această perioadă, se face proiectarea, astfel încât, la primele semne ale primăverii, să se dea drumul la lucrări. “S-a semnat contractul şi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea Şoselei Focşani, care va fi lăţită pe patru benzi, câte două pe fiecare sens, între Comuna din Paris şi Şoseaua de Centură. Prin această lucrare se va uşura şi calea de acces către fostul hipermarket «Armonia», unde urmează să se deschidă o unitate de producţie”, a anunţat primarul.
Edilul şef a mai precizat că între timp au mai fost scoase la licitaţie câteva loturi de lucrări, ce vizează asfaltarea unor străzi din cartierele Lacu Dulce, Pisc şi Brăiliţa. După ce vor fi adjudecate şi acestea, vor fi puse pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice un lot de străzi din cartierul Radu Negru şi încă un lot de circa 6 km de străzi din cartierul Chercea, altele decât cele din lotul pentru care s-a licitat deja şi care urmează să intre în lucru din primăvară.
Viceprimarul Alexandru Jantea ne-a explicat că în Chercea erau multe străzi neasfaltate, motiv pentru care cartierul a fost împărţit în două loturi, pentru ca lucrările să înceapă etapizat, aşa încât zona să nu fie complet blocată odată cu deschiderea şantierului.
Primele “norocoase”
Aşa cum v-am mai informat, lista străzilor care vor intra la asfaltare în prima parte a anului viitor este următoarea:
- str. 24 Ianuarie 1859 între şoseaua Focşani şi str. Agricultorilor;
- str. 9 Mai 1877 între şoseaua Focşani şi str. Brazdei;
- str. Agricultorilor între str. Brazdei şi str. Comuna din Paris;
- str. Argeşului între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Armata Poportului (tronson 1) între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Armata Poportului (tronson 2) între str. Codrului şi str. Oltului;
- str. Baladei între str. Rapsodiei şi str. Radu Popescu;
- str. Borzeşti între lim. proprietate privată - str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Câmpului între str. Lanului şi str. Magaziilor;
- str. Codrului între str. Magaziilor şi str. Brazdei;
- str. Decebal între str. Costache Negri şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Doinei între str. Cărăbuşului şi str. Radu Popescu;
- str. Fânăriei între str. Cărăbuşului şi str. Radu Popescu;
- str. Garabet Ibrăileanu între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Gheorghe Şincai între str. Brazdei şi str. Comuna din Paris;
- str. Gospodarilor între şoseaua Focşani şi str. Cantonului;
- str. Livezilor (tronson 1) între str. Magaziilor şi str. Oltului;
- str. Livezilor (tronson 2) între str. Oltului şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Magaziilor între str. Lanului şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Maramureş între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Negru Vodă între str. Codrului şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Nufărului între şoseaua Focşani şi str. Brazdei;
- str. Oltului între str. Magaziilor şi str. Brazdei;
- str. Petre Ştefănescu Goangă între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Petru Rareş (tronson 1) între str. Cărăbuşului şi str. Radu Popescu;
- str. Petru Rareş (tronson 2) între str. Petru Rareş şi str. Decebal;
- str. Rapsodiei între str. Baladei şi str. Radu Popescu;
- str. Someşului între şoseaua Focşani şi str. Brazdei;
- str. Spicului între str. Câmpului şi str. Magaziilor;
- str. Tecuci între str. Magaziilor şi str. Armata Poporului;
- str. Titu Maiorescu între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Traian Demetrescu între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Trotuşului între str. Codrului şi şoseaua Baldovineşti;
- str. Victor Valcovici (tronson 1) între şoseaua Focşani şi str. Brazdei;
- str. Victor Valcovici (tronson 2) între str. Tecuci şi şoseaua Baldovineşti.
Acestea vor beneficia de modernizarea părţii carosabile, inclusiv borduri noi, amenajarea spaţiului verde existent şi propus, aducerea la cotă a gurilor de scurgere existente, înlocuirea gurilor de scurgere degradate, realizarea trotuarelor pietonale şi refacerea acestora, devierea reţelelor de utilităţi, dacă este cazul, realizarea marcajelor rutiere şi semnalizarea rutieră finală.