Numele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Lacu Sărat nu a fost acceptat de Ministerul Justiţiei pe motiv că a fost luat deja de către altcineva. Asta a explicat secretarul judeţului, Nicu Filote, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila, când a fost aprobată o nouă denumire pentru parteneriatul dintre judeţ, municipiul Brăila şi comuna Chiscani privind reabilitarea Staţiunii Lacu Sărat. "Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, de Cooperare şi Parteneriat Local a Staţiunii Lacu Sărat Brăila", este numele final aprobat de către Ministerul Justiţiei şi votat în unanimitate de membrii miniparlamentului judeţean. "Noi cerem totdeauna de la Ministerul Justiţiei dovada disponibilităţii, adică dacă acea denumire a mai fost folosită de altă asociaţie. Cei de la Ministerul Justiţiei, atunci când noi am folosit «Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Lacu Sărat» ne-au spus că mai era deja o altă asociaţie cu denumire identică. Şi atunci, am schimbat denumirea cu cea pe care mi-au dat-o, adică «Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, de Cooperare şi Parteneriat Local a Staţiunii Lacu Sărat Brăila». Care este în fond aproape la fel", a afirmat Filote în faţa plenului.
Tot cu această ocazie, consilierii au aprobat cu 27 de voturi "pentru" şi o abţinere din partea consilierului independent Marian Căpăţână, prelungirea termenului de transmitere în folosinţă gratuită către Asociaţia "Centrul de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă", a imobilului situat în Staţiunea Lacu Sărat, Vila Lăcrămioara, până la finele anului 2020. Potrivit raportului proiectului, Asociaţia "Centrul de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă" a solicitat prelungirea termenului de transmitere în folosinţă gratuită a imobilului deoarece urmează să semneze un contract de finanţare pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Capacităţii Economice (POSCCE), care prevede existenţa unui sediu. "Deoarece locaţia unde vor avea loc intervenţiile în cadrul proiectului va rămâne, pentru sustenabilitate, spre utilizare gratuită 5 ani după terminarea contractului de finanţare, propunem prelungirea termenului de folosinţă gratuită a imobilulului până la data de 31.12.2020", se arată în cadrul documentului.