Actriţa americană Zoe Saldana, care este căsătorită cu artistul italian Marco Perego, este însărcinată cu primul copil al cuplului.
"Zoe este însărcinată în trei luni, dar va da vestea când se va simţi pregătită", a declarat o sursă pentru site-ul Usmagazine.com.
"Zoe şi-a dorit întotdeauna o familie numeroasă (...), iar Marco este întru totul de acord!", a adăugat altă sursă, informează contactmusic.com.
Zoe Saldana şi Marco Perego s-au căsătorit în secret la începutul verii anului 2013, în cadrul unei ceremonii private la care au participat doar prietenii şi membrii celor două familii.
Actriţa din "Avatar" a fost logodită cu Keith Britton, directorul executiv al companiei My Fashion Database, de care s-a despărţit în 2011, după o relaţie de 11 ani.
Fost jucător de fotbal înainte ca o accidentare să îi încheie cariera, Marco Perego a devenit pictor, s-a mutat în Statele Unite şi a spălat vase pentru a putea să trăiască, până când cariera lui artistică a cunoscut o ascensiune spectaculoasă.
Zoe Saldana s-a remarcat în ultimii ani în filme precum "Fură şi fugi", "Columbiana", "Blood Ties" şi va juca rolul principal în filmul biografic "Nina", despre viaţa şi cariera celebrei cântăreţe Nina Simone. De asemenea, actriţa americană, în vârstă de 35 de ani, va juca în cele trei continuări ale filmului "Avatar", regizate de James Cameron, care a realizat lungmetrajul original din 2009.
"Avatar 2", primul film din noua trilogie, va fi lansat pe marile ecrane nord-americane în decembrie 2016. Următoarele filme din această serie vor fi lansate în 2017 şi în 2018.
Şi Shakira este însărcinată. Din nou
Pe de altă parte, cântăreaţa columbiană Shakira şi fotbalistul formaţiei FC Barcelona, Gerard Pique, vor deveni din nou părinţi în ianuarie 2015, a declarat Carlos Vives, un apropiat al artistei, informaţia nefiind însă confirmată de cei doi, anunţă cotidianul catalan Sport.
"Da, este însărcinată şi este foarte bucuroasă", a declarat Carlos Vives.
Potrivit sursei citate, Shakira ar fi însărcinată în trei luni şi aşteaptă o fetiţă.
Shakira şi Pique au un băieţel, Milan, născut în ianuarie 2013.