• pe lângă tăierea vegetaţiei crescute sălbatic, se vor face şi reparaţii la scările de acces şi aleea pietonală de pe taluzul falezei • lucrările vor avea, însă, un caracter temporar • Primăria are în vedere o reabilitare complexă a zonei, însă aceasta va fi posibilă doar după accesarea fondurilor necesare, fie printr-un împrumut nerambursabil de la UE, fie din bani de la Fondul de Mediu al Guvernului
Lucrările de curăţenie începute de câteva zile pe malul taluzat al falezei brăilene vor fi mai complexe decât se anunţa iniţial. Viceprimarul Doiniţa Ciocan ne-a informat că, pe lângă tăierea vegetaţiei crescute sălbatic - operaţiuni executate de angajaţii “Seroplant” - se va interveni şi pentru repararea scărilor care urcă spre zona de terasă a municipiului, fiind implicaţi în acest sens şi muncitori din cadrul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală. Reparaţiile vor avea, însă, doar un caracter provizoriu, fiind menite să astupe cât de cât gropile existente şi să “făţuiască” balustradele de beton afectate de trecerea timpului şi de vandalizările la care au fost supuse. “Reparăm cât se poate în momentul de faţă. În rest, vom înlocui becurile arse de la instalaţiile de iluminat public de pe aleea intermediară, tundem vegetaţia sălbatică şi toaletăm copacii, astfel încât să fie redată vizibilitatea către Dunăre. Se va interveni, de asemenea, şi pe rondoul de la capătul străzii Pensionatului, un loc frecventat în special de tineri, dar care în prezent nu se prezintă în condiţii foarte bune”, ne-a declarat viceprimarul Ciocan.
Pentru o reabilitare “ca la carte” a malului taluzat al falezei, aşa încât acesta să îşi recapete aspectul de zonă de promenadă pe care îl avea în urmă cu 50 de ani, atunci când s-a făcut o amplă sistematizare a falezei brăilene, Primăria Brăila va trebui să acceseze fonduri din surse externe. Viceprimarul Doiniţa Ciocan ne-a spus că se va încerca implementarea unui program finanţat cu bani europeni, dacă va fi posibil acest lucru. Dacă nu, se va încerca varianta accesării Fondului pentru Mediu, instrument financiar implementat de Guvern. Oricare ar fi sursa de finanţare, cert este că o reabilitare complexă a taluzului falezei, cu aleea pietonală şi scările de acces aferente, este un proiect pe termen lung, cu şanse minime de realizare în viitorul apropiat.