În aceeaşi zi, la ora 19.00, un brăilean din comuna Măxineni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23, în localitatea de domiciliu, l-a accidentat pe G.G. (60 de ani), din aceeaşi comună, care se deplasa pe lângă o bicicletă. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului, care a fost transportat şi internat la spital pentru îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în cauză întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.