• ieri dimineaţă, două accidente s-au produs în decurs de numai 40 de minute • la Vădeni, şoferul unei autoutilitare de la Tancrad s-a trezit cu un câine comunitar în faţă şi a tras stânga de volan, fără a se asigura, moment în care a intrat în coliziune cu un Opel aflat în depăşirea sa • autoturismul a intrat în gardul unei locuinţe, tânărul de la volan ajungând la spital • al doilea accident, tot cu victime, s-a produs la Grădiştea, o dubiţă ieşind de pe un drum comunal, deşi avea indicatorul STOP, moment în care a intrat în coliziune cu un Audi condus de o tânără • dubiţa s-a răsturnat, traficul a fost blocat pe un sens, şi trei persoane au ajuns la spital
Accident după accident, în dimineaţa zilei de miercuri, pe raza judeţului Brăila, unul la Vădeni şi altul la Grădiştea. Patru persoane au ajuns la spital, traficul a fost blocat în zona Grădiştea, pe un sens de mers, iar maşinile implicate s-au făcut praf. Accidentele s-au produs în decurs de aproximativ 40 de minute unul de celălalt.
După cum au stabilit poliţiştii, accidentul de la Vădeni s-a produs în jurul orei 7.50, “vinovatul” fiind un câine comunitar pe care un şofer a încercat să îl evite.
Şoferul unei autoutilitare de la Tancrad, în vârstă de 51 de ani, din Vădeni, se afla în trafic pe strada Unirii din localitatea Vădeni, îndreptându-se către DE 87 (Brăila - Galaţi). Şoferul nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei către stânga, el încercând să ocolească un câine comunitar, moment în care a fost acroşat de un autoturism Opel, aflat în depăşirea sa. În urma impactului, şoferul autoturismului, de 30 de ani, din Vădeni, a fost proiectat în afara părţii carosabile, intrând cu maşina în gardul unei locuinţe. Tânărul a fost rănit şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost diagnosticat cu traumatisme la nivelul coloanei lombare şi bazin.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trafic blocat la Grădiştea
Nu a durat prea mult timp şi s-a produs un alt accident rutier, la Grădiştea, salvarea şi poliţiştii fiind sesizaţi prin apel de urgenţă 112.
Potrivit poliţiştilor, la ora 8.35, un bărbat de 50 de ani, din comuna Vânători, judeţul Galaţi, se deplasa cu o autoutilitară pe DJ 202 A, dinspre Racoviţa. Pe raza comunei Grădiştea, la intersecţie cu DN 22 (Râmnicu Sărat - Brăila), şoferul dubiţei nu a respectat indicatorul “Stop” şi a pătruns în intersecţie, moment în care a lovit un autoturism marca “Audi A4” condus de o tânără de 28 de ani, din judeţul Buzău, care circula regulamentar pe DN 22, venind dinspre Râmnicu Sărat spre Brăila. În urma impactului violent, dubiţa s-a răsturnat.
Traficul în zonă a fost blocat pe un sens de mers, după cum au arătat poliţiştii de la Infotrafic. Circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un fir, alternativ.
Trei persoane au fost rănite, în urma accidentului rutier, fiind vorba despre şoferiţa din Buzău, şoferul dubiţei şi un pasager aflat alături de acesta, în vârstă de 50 de ani. Toţi au ajuns la spital. Şoferii implicaţi în accident nu consumaseră alcool. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal.
Tânăra a fost diagnosticată de medici cu traumatism coloană vertebrală şi torace, şoferul vinovat acuza dureri de coloană şi la şoldul drept, el prezentând o plagă occipitală. Pasagerul din dubiţă a suferit traumatism prin accident rutier.