*un tânăr conducător auto a pierdut controlul mașinii și s-a lovit de alte două autoturisme parcate pe Bd. Dorobanților * pasagerul din dreapta a fost rănit ușor
Un șofer brăilean, în vârstă de 21 ani, a provocat un accident rutier, în seara de Crăciun, la intersecția bulevardului Dorobanților cu strada Apollo. Evenimentul s-a produs în jurul orei 21.00. Acesta se afla la volanul unei mașini marca Dacia Logan, iar la un moment dat, a pierdut controlul autoturismului și a lovit alte două mașini parcate pe banda 1 a bulevardului. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerului din dreapta din Logan, un tânăr de 18 ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a arătat că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.