Un bărbat de 52 de ani, din comuna Victoria, care mergea pe mijlocul şoselei, între localităţile Însurăţei şi Viziru, a ajuns sub roţile unei autoutilitare. Brăileanul neatent nu a mai scăpat cu viaţă. Se pare că victima fusese externată, în cursul zilei de marţi, de la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila şi se îndrepta, probabil, spre casă, pe jos.
Evenimentul rutier s-a produs la ora 6.10, în timp ce Constantin B. (58 de ani), din municipiul Călăraşi, conducea autoutilitara "Dacia" pe DE 584. Între localităţile Însurăţei şi Viziru, şoferul l-a surprins şi accidentat mortal pe Ion C. (52 de ani), din comuna Victoria, care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile. "Poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei au efectuat cercetarea la faţa locului, cadavrul fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infracţiunii de ucidere din culpă. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.