• un bărbat de 46 de ani, din județul Covasna, conducea autovehiculul, în localitatea Bărăganul, dar a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, acroșând un autovehicul parcat
Accident rutier produs de un șofer din Covasna, care a lovit o mașină parcată.
La data de 24 aprilie, la ora 20:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Bărăganu a avut loc un accident rutier. Polițiștii au mers la fața locului și au stabilit că un bărbat de 46 de ani, din județul Covasna, în timp ce conducea autovehiculul, în localitatea Bărăganu, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, acroșând un autovehicul parcat.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
A fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.