Doi şoferi aflaţi în trafic s-au trezit loviţi de o roată care s-a desprins din sistemul de fixare al unei autoutilitare. Anvelopa a fost proiectată într-o maşină, apoi a ajuns în parbrizul unui autocamion, care s-a spart şi l-a rănit pe şofer.
Potrivit poliţiştilor, miercuri seară, la ora 20.20, un bărbat de 41 de ani, din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, conducea autoutilitara, pe DE 584, în afara localităţii Valea Cânepii. La un moment dat, pe fondul unor defecţiuni tehnice survenite la autovehicul, o anvelopă de pe puntea stângă spate s-a desprins din sistemul de fixare şi a fost proiectată în autoturismul condus de un brăilean de 35 de ani. Apoi, roata a ajuns în parbrizul autocamionului condus de un bărbat de 37 de ani, din satul Cuza-Vodă. În urma spargerii parbrizului, acesta din urmă a suferit leziuni corporale pentru care a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale. "Şoferul maşinii a suferit un traumatism facial cu interesarea globului ocular. Ambulanţa de tip C2 cu medic sosită la accident a acordat primul ajutor, iar victima a fost transportată la UPU", a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, Silviu Radu.
Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa alcoolului. Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi tehnicianul criminalist au efectuat cercetarea locului accidentului şi au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.