* evenimentul s-a produs în această seară, totul din cauza unei anvelope care a zburat de la o rulotă tractată şi a ajuns pe contrasens * şoferul unui TIR a frânat dar roata de pe şosea tot l-a lovit, moment în care a fost izbit din spate de o maşină, lovită la rândul ei de alta * evenimentul s-a soldat cu două victime, fiind vorba de pasageri din microbuzul TransMarian, care face curse de la aeroport
O roată care a zburat pe şosea, de la o rulotă tractată, a dus la producerea unui accident cu victime, între localităţile Silistraru şi Lacu Sărat. Două persoane au fost rănite, în eveniment fiind implicate patru vehicule, printre care un TIR şi un microbuz de la TransMarian, firmă de transport persoane spre aeroport.
După cum au stabilit poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului, un autoturism care tracta o remorcă se deplasa dinspre municipiul Brăila către localitatea Silistraru. La un moment dat, s-a desprins o roată de la rulotă, care a ajuns pe cotrasens. Din sens opus venea un TIR, şoferul a observat roata care se rostogolea pe şosea şi a încercat să o evite, însă nu a reuşit, iar roata a lovit TIR-ul. Din spatele autotrenului venea un microbuz de transport persoane care, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare, a lovit TIR-ul, iar în microbuz a intrat altă maşină aflată în spatele acestuia.
Accidentul s-a soldat cu două victime, fiind vorba despre două persoane care se aflau în microbuzul TransMarian, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Toţi şoferii implicaţi au fist testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.