• echipa HC Dunărea Brăila, care a reușit performanța istorică de a se califica în Final Four EHF European League, va avea o ”pepinieră” de jucătoare • vorbim despre un proiect al Consiliului Județean privind înființarea unui centru olimpic de handbal la Brăila, un loc unde copiii se vor putea antrena, iar cei mai buni vor ajunge la echipa de senioare sau alte echipe mari din țari • până când acest proiect se va concretiza, brăilenii sunt invitați să se bucure de un regal handbalistic, la Cupa României Final Four, pe 20 și 21 aprilie 2024 • evenimentul va avea loc chiar la Sala Polivalentă din Brăila, unde HC Dunărea se va ”bate” cu cele mai bune echipe din România pentru titlul de campioană
Având în vedere performanțele ”pe bandă rulantă” ale echipei HC Dunărea Brăila, calificarea la Final Four-ul Cupei României și la Final Four EHF European League, liderii administrației locale își doresc să urmeze modelul de succes implementat de Gheorghe Hagi la Constanța, unde jucătorii de la academia sa de fotbal ”alimentează” echipa ”Farul” și alte cluburi mari din țară și ajung la echipa națională a României.
Pe același principiu, la Brăila, Consiliul Județean ar urma să înființeze o mare bază sportivă de handbal, un fel de centru olimpic, care va fi deschis tuturor copiilor din Brăila și din România ce vor să facă performanță în acest sport. Ulterior, cei mai buni vor ajunge la ”echipa mare”, dar și la alte cluburi din țară. Iar lucrurile au fost puse deja în mișcare, fiind înființate în mai multe localități, din bani privați, primele cluburi de handbal pentru copii, unde în prezent se antrenează peste 200 de juniori.
”Mă țin de proiectul acesta pentru că este un proiect frumos. Deja au început să funcționeze centre în județ, în primul rând în orașe. S-a făcut colaborare cu echipa de handbal și vom începe să atragem și să găsim noi talente brăilene pentru echipa de handbal. Am încercat să nu vorbesc foarte mult despre acest proiect, că toată lumea făcea anumite comparații pe ramurile sporitive. Dar avem o echipă de handbal de tineret foarte bună, performantă, care va da jucătoare pentru echipa mare. Nu sunt brăilence, dar sunt românce. Încercăm să facem acest proiect cum a fost «Farul» de la Constanța, astfel încât să avem cât mai multe românce care vor merge la loturile naționale de juniori și de tineret, dar și de senioare, pentru a reprezenta România. Și eu zic că este o mândrie pentru noi să avem un centru olimpic de handbal la Brăila. Acolo vrem să ajungem!”, a declarat Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila, într-o conferință de presă.
Proiectul unei ”academii de handbal” face parte dintr-un proiect mai amplu în ceea ce privește infrastructura sportivă, prin care Consiliul Județean Brăila urmărește înființarea unui complex sportiv modern, cu terenuri, spații de cazare etc., unde vor putea fi practicate mai multe discipline, precum volei, baschet, atletism etc.
Brăila, capitala handbalului feminin
Până când planurile administrației se vor concretiza, luna aceasta Brăila devine capitala handbalului feminim, iar iubitorii acestui sport vor putea urmări ”la ei acasă” cele mai bune formații din campionatul național. Brăila găzduiește în perioada 20-21 aprilie 2024 Turneul Final Four Cupa României, în Sala Polivalentă, iar jucătoarele HC Dunărea au nevoie de susținerea noastră.
Iată calendarul competiției:
20 aprilie – Semifinale Cupa României
- Semifinala 1: HC Dunărea Brăila - Gloria Bistrița
- Semifinala 2: CSM București - CS Rapid București.
- 21 aprilie - Finala mică
- 22 aprilie - Finala
Meciurile vor fi transmise la televizor, pe Pro Arena și pe platforma Voyo.
Faptul că va fi un regal handbalistic au anunțat și reprezentanții echipei brăilene la scurt timp după calificarea la turneul final.
“Sunt foarte bucuros că Federația Română de Handbal a acceptat oferta noastră de a organiza la Brăila Final Four-ul Cupei României. Am decis să fim gazda competiției pentru a ne revanșa față de suporterii noștri. Am jucat multe meciuri în deplasare, iar brăilenii merită să vadă echipa de suflet performând. Am investit mult pentru a oferi condiții foarte bune de antrenament și de joc, astfel că Brăila merită să fie gazda unei astfel de competiții. (...) Va fi un regal handbalistic în Sala Polivalentă, iar noi vom avea avantajul celui de-al optulea jucător. Hai, Dunărea!”, declara Adrian Manole, președintele HC Dunărea Brăila.
Urmează Final Four EHF European League
După turneul național din aprilie, jucătoarele HC Dunărea vor evolua în perioada 11-12 mai într-o altă ”competiție de foc”: Final Four EHF European League, la Graz, în Austria. În urma tragerii la sorți, echipa brăileană o va întâlni în semifinală tot pe Gloria Bistrița. A doua semifinală se va juca între Nantes (Franța) și Storhamar (Norvegia). Echipa a anunțat deja că este pregătită să dea totul pe teren.
“Toate echipele au o șansă bună să ajungă în finală și vom juca cu toată puterea noastră. Bistrița este o echipă puternică și bună așa că trebuie să jucăm cel mai bine în toate cele 60 de minute pentru a avea ocazia să câștigăm. Am ajuns aici pentru că am făcut o treabă excelentă și sperăm că putem termina acest basm în cel mai puternic mod”, declara după tragerea la sorți Jan Leslie, antrenorul principal al HC Dunărea Brăila.
“Este o provocare să ne confruntăm cu Gloria Bistrița în semifinală. (...) Avem încredere în abilitățile noastre și suntem hotărâte să profităm de această oportunitate. Suporterii noștri se pot aștepta la un joc foarte disputat, suntem pregătiți să lăsăm totul pe teren pentru a ne asigura locul în finală. Nu suntem aici doar pentru a completa numărul, suntem aici pentru a ne face simțită prezența”, afirma și jucătoarea Mireya Gonzalez.
Susține echipa HC Dunărea la Graz! Invitație la Final Four EHF European League!
Potrivit unei postări HC Dunărea, încă mai sunt locuri pentru brăilenii care vor să susțină echipa la Final Four – European League, la Graz, în Austria.
”Pentru că știm cât de mult vă doriți să susțineți echipa de suflet în competiția europeană, clubul de handbal Dunărea Brăila, în parteneriat cu firma brăileană Comision Trade, organizează excursie europeană la Graz (Austria), cu ocazia participării echipei de handbal la Final Four-ul competiției European League.
Autocar – 41 locuri
Costul excursiei care include transport și intrare la toate cele 4 meciuri – 625 lei
Data plecării: 9 Mai 2024, ora 21:00 - de la Sala Polivalentă Brăila - punct de sosire: Raiffeisen SportHall
Data întoarcerii: 12 Mai 2024, după festivitatea de premiere (aprox. ora 21:00) – de la sala Raiffeisen SportHall
Facem precizarea că excursia nu include CAZAREA – rămâne în sarcina fiecărui doritor să aleagă o unitate de cazare, în funcție de bugetul disponibil.
Înscrierile se fac la Sala Polivalentă, persoană de contact Paul, pe principiul “primul venit, primul servit”.
În cazul în care nu există 41 de solicitări, pachetul de mai sus nu poate fi accesat și îi vom anunța pe cei înscriși în timp util.
#Împreună punem Brăila pe harta europeană a handbalului!#
Alb albastră e inima noastră!
UNIȚI PENTRU BRĂILA”
Tudose: ”Când echipa, acum doi ani, era aproape de retrogradare n-a contestat nimeni. Acum, când echipa are rezultate, au impresia că au pierdut ceva politic!”
În cadrul unei conferințe de presă, Mihai Tudose, europarlamentar PSD, a răspuns criticilor venite din partea liderului PNL Brăila, Alexandru Popa. Liberalul afirma în urmă cu două luni că autoritățile finanțează ”masiv” echipa HC Dunărea pentru că președintele clubului este Adrian Manole, ginerele lui Tudose.
”Evitând răspunsul «atâta minte au, atâta fac... »... Înțeleg că au fost și luări de poziții interne la PNL. Sunt consilieri și membri PNL care au încercat să iasă din ridicolul situației, adică având o opinie contrară cu conducerea locală PNL, au fost dați afară, certați și așa mai departe... Sumele primite de către club prin administrația locală au rămas în principiu cam aceleași. Când echipa, acum doi ani, era aproape de retrogradare n-a contestat nimeni, căci era ok, nu-i așa? Acum, când echipa are rezultate, au impresia că au pierdut ceva politic. Și pe principiul tot ceea ce începe să meargă, de fapt nu merge, e rău, hai să-i dăm în cap! Eu nu știu care au fost resorturile, dar eu nu cred nicio clipă faptul că acest club a fost finanțat din cauza relației mele cu managerul clubului. Că, repet, era finanțat și înainte”, a declarat Tudose.
Eurodeputatul a continuat apoi, spunând că se aștepta la astfel de atacuri politice și i-a taxat la rândul său pe liberali.
”Recunosc că atunci când ginerele meu a spus că o să ia clubul i-am spus: «Să vezi ce o să pățim amândoi pe chestia asta, mai ales dacă merge rău!» Da, uite, nu a avut nicio legătură alegerea lui, pe vremea când a devenit manager încă nu era ginerele meu. Se poate verifica că sunt date la Starea Civilă ca să spun așa. În schimb, cei care critică n-au spus că vor fi 20 de centre de copii de handbal în județul Brăila pe bani privați, adică din sponsorizări! Nu s-a uitat nimeni să vadă câți bani au venit din sponsorizări! Și se pare că la o parte din spectrul politic din Brăila, ca să nu zic iar PNL, se subînțelege, faptul că în toată Europa, de la Islanda până la prietenii sârbi, s-a scandat «Brăila, Brăila, Brăila», îi lasă rece! Era mai bine dacă nu se scanda Brăila, era mai bine dacă era încă o echipă moartă”, a mai afirmat acesta.
Lăsând la o parte lupta politică, liderii PSD Brăila au felicitat întreaga echipă de handbal HC Dunărea pentru calificarea la turneul european.
”Nu știu dacă o să fim pe primul loc la handbal, dar cu siguranță vreau să felicit fetele pentru că este o performanță istorică pentru echipa de handbal HC Dunărea! Îmi doresc foarte mult să se întoarcă cu o medalie! Locul 1 sau 2 sau 3 este o performanță! Dar și așa este o performanță că s-au calificat, ținând cont că joacă într-o cupă europeană. Investițiile făcute în această echipă arată roadele în momentul de față. (...) Uite că și sportul brăilean poate să pună Brăila pe harta sportivă, nu numai în România, dar și în Europa și în lume. Cu siguranță, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila vor finanța în continuare această echipă și cred cu tărie că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila.
”Felicitări fetelor și noi, toți brăilenii, suntem mândri!”, a declarat și Mihai Tudose.