• luni, în intervalul orar 07:30-12:00, polițiștii au acționat în zona unităților de învățământ, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor • au fost stabilite împreună cu 44 de conducători de școli priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele • de asemenea, agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul persoanelor străine în unitățile de învățământ • mai mulți șoferi drogați, printre care și o tânără din Muchea, au fost depistați de polițiști, în week-end
În prima zi a săptămânii, când a început și noul an școlar, polițiștii au fost în zona unităților de învățământ și au legitimat zeci de persoane. Luni, 11 septembrie, în intervalul orar 07:30-12:00, polițiștii au acționat pe raza județului și au efectuat verificări înainte de startul cursurilor și au fost stabilite împreună cu 44 de conducători de școli priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele. De asemenea, agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ. “Polițiștii de la rutieră au legitimat 92 de persoane, au verificat 15 autovehicule de transport elevi și i-au instruit pe conducătorii acestora cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului. Polițiștii vor continua verificările pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Luni, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 17 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Activitățile au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun. S-a intervenit la 34 de evenimente, 29 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.980 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut nouă permise de conducere. În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite.
Mai mulți șoferi drogați, printre care și o tânără din Muchea
Acțiuni de amploare au fost desfășurate și în week-end. Duminică dimineața, în intervalul orar 06:30-08:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat și desfășurat pe raza municipiului o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri.
De asemenea, seara, în intervalul orar 22:00-01:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat în municipiu o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul șoferilor de motociclete și autovehicule.
În urma acestor acțiuni, au fost legitimate peste 60 de persoane, controlate 63 de vehicule, 47 dintre șoferii acestora au fost testați cu aparatul etilotest și drugtest. Polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.335 lei.
În cadrul acțiunii, în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe bulevardul Dorobanților. “Șoferul a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru două substanțe, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat polițiștii.
În după-amiaza zilei de 10 septembrie, la ora 16:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un bărbat, de 34 de ani, din județul Galați, care conducea un autourism pe DE 584, în afara localității Albina, acesta fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 111 km/h.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 22 de ani, din satul Muchea, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călărașilor din municipiu.
“Aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv, motiv pentru care șoferița a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au explicat polițiștii.
Scopul acțiunilor este de a preveni și de a identifica și extrage din trafic acele persoane care, prin inconștiență sau nepăsare, se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor!
Sâmbătă, 9 septembrie, polițiștii și jandarmii au desfășurat 19 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri și au aplicat sancțiuni în valoare totală de aproape 70.000 de lei, iar 15 șoferi au rămas fără permis.
Sâmbătă, la ora 22:30 polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic o bărbat de 47 ani din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiu.
Fiind testat cu aparatul drugtest, rezultatul a indicat consumul de substanțe psihoactive, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Tot în noaptea de sâmbătă, polițiștii Serviciului Rutier au oprit un autoturism care circula tot pe Calea Călărașilor, condus de un bărbat de 38 de ani, din Brăila, care avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Acesta a refuzat testarea cu aparatul drugtest, motiv pentru care a fot condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, au transmis polițiștii.
La ora 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au oprit un bărbat de 40 de ani, din comuna Jirlău, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Jirlău. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.