Astăzi începe şi ultima probă orală a examenului de bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), programată între 27 iunie şi 1 iulie.
La Brăila vor participa 1.308 de absolvenţi de clasa a XII-a. Dintre aceştia, 1.174 de elevi au ales să dea proba la limba engleză, 132 la franceză şi doi elevi vor susţine examenul la limba rusă.
Sunt şi elevi care nu vor mai trece prin emoţiile acestei ultime probe orale. Este vorba despre 109 de elevi din promoţia curentă care şi-au echivalat rezultatele obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Evaluarea la acest examen se face prin trei tipuri de probe: proba de înţelegere a unui text audiat, cu o durată de 20 de minute; proba scrisă, cu o durată de 120 de minute, în cadrul căreia se evaluează competenţele privind receptarea de mesaje scrise şi interacţiunea orală; proba orală, cu durata de 10-15 minute, în cadrul căreia se evaluează competenţele privind producerea de mesaje orale şi interacţiunea orală.
Rezultatele obtinute de candidaţi nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Profesorii examinatori vor nota elevii cu niveluri de competenţă de la A1 - începător la B2 - avansat.
Săptămâna viitoare încep însă probele de foc - examenele scrise. Pe 4 iulie elevii vor susţine proba la limba şi literatura română, iar pe 5 iulie proba la limba şi literatura maternă. Pe 6 iulie se va desfăşura proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afişate pe 12 iulie, până în ora 16.00. Candidaţii care se vor considera nedreptăţiţi în ceea ce priveşte notarea, pot depune contestaţii în aceeaşi zi, între orele 16.00 - 20.00. Rezultatele finale se vor afişa pe 16 iulie.