Aşa a mai trecut o Duminică a Orbului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aşa a mai trecut o Duminică a Orbului

În reşedinţa judeţului Teleorman, un candidat a susţinut că i-a fost şters numele de pe buletinul de vot. Dumitru Goldbach era candidatul Partidului România Unită la funcţia de primar. Partidul a făcut plângere la Birourile Electorale Central şi Judeţean şi la Poliţie, „pentru că lipsa unui candidat de pe buletinul de vot viciază total procesul de votare, iar alegerile trebuie refăcute".

Secţii de vot fantomă

La două secţii de votare din comuna ieşeană Moşna, unde au fost înscrişi peste 3.500 de alegători, nu se prezentase niciun cetăţean în prima jumătate a zilei. La secţia 539 ar fi trebuit să vină 1629 de alegători, iar la secţia 540 trebuiau să voteze 1902 alegători. Până la ora 13.00, niciun „moşnean" nu a venit. Explicaţia este simplă: la Moşna, unde există o populaţie stabilă de aproximativ 1.400 de persoane, sunt înregistraţi peste 4.000 de basarabeni pe filiera obţinerii de cetăţenie română. Aceştia au fost grupaţi la cele două secţii fantomă unde, bineînţeles, nu a venit nimeni din Basarabia să pună ştampila pe buletinul de vot.

Descalificat cu două zile înainte de alegeri

Primarul din Beiuş, Adrian Domocoş, urma să candideze ieri pentru un nou mandat, ca independent, însă vineri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la doi ani şi o lună de închisoare cu suspendare şi i-a stabilit interdicţia a de fi ales şi de a ocupa o funcţie publică. În cazul în care Domocoş va fi ales totuşi, nu va fi validat în funcţie.

Candidaţi prea tineri, dar şi nonagenari

Listele de candidaţi au fost pline de surprize. La Dolj, 3 candidaţi abia împlinesc 20 de ani în 2016, alţi doi - doar 21 şi cu toţii sunt departe de a atinge vârsta legală de 23 de ani.
Şi mai multe curiozităţi apar pe listele din judeţul Olt, pe care apăreau nume foarte cunoscute, precum cele ale unor foşti preşedinţi de stat: Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu. Aici, peste 300 dintre candidaţi trec de vârsta de 70 de ani, iar decan de vârstă este o femeie care a atins 91 de primăveri. Mai mult, şapte membri ai aceleiaşi familii au intrat în competiţia electorală.

Primar şi candidat fără buletin

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, s-a trezit fără buletin taman în ziua alegerilor. El a fost nevoit să-şi amâne momentul votului pentru a primi o nouă carte de identitate. „Ca orice om nu mi-am găsit buletinul şi trebuie să mi-l refac pentru ziua de astăzi. Dar eu cred că se întâmplă oricărui cetăţean astfel de lucruri, este o normalitate, foarte bine că ghişeele (de la Evidenţa Populaţiei, n.r.) sunt deschise, o să apuc la ora 15.00 să-mi exercit dreptul de vot", s-a arătat el optimist.

„La Judecata de Apoi, Vlad Ţepeş o să intre-n voi!"

La o secţie de vot din Ploieşti, un tânăr a desenat pe buletinul de vot o căsuţă separată de cele deja existente, în care a scris „La Judecata de Apoi, Vlad Ţepeş o să intre-n voi" şi a aplicat ştampila „VOTAT". Tânărul şi-a pozat buletinul de vot şi a postat imaginea pe o reţea de socializare. Nu se ştie dacă „organele" l-au penalizat pentru fotografierea buletinului de vot, gest care se sancţionează cu 600-1.000 de lei amendă.

Ţara votului bine întârziat

Preşedintele Klaus Iohannis nu s-a dezminţit nici de data asta: a venit să voteze abia la ora 18.30. Soţia şefului statului a votat la Sibiu, în cursul dimineţii, dar Iohannis se afla ieri în Capitală. Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, afirmase că preşedintele nu s-a regăsit pe listele de la secţia de votare unde ar fi trebuit să meargă, dar Administraţia Prezidenţială a dezminţit. Şeful statului a refuzat să explice de ce a venit abia spre seară să voteze.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro