90 de zile de ingrijiri medicale, pentru o lovitura in timpla | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

90 de zile de ingrijiri medicale, pentru o lovitura in timpla

Un tinar de 19 ani, din Ianca, a fost dat pe mina Tribunalului, sub acuzatia de vatamare corporala grava (art. 182 Cod Penal). Romica Ciric, individ cu antecedente penale, fost pacient al Spitalului de Psihiatrie - diagnosticat cu "tulburari organice de personalitate" -, l-a lovit pe un barbat cu minerul cutitului in timpla, pentru ca acesta il injurase si-l scuipase. Victima a cazut, lovindu-se cu capul de o teava. Cu capul fracturat si cheag de singe pe creier, ranitul a vazut moartea cu ochii, oamenii legii afirmind ca, desi a scapat cu viata, ar putea ramine cu sechele. Lui Adrian Margarit i-au fost necesare 90 de zile de ingrijiri medicale, ca sa se puna pe picioare. Acum, el ii solicita agresorului 50 de milioane de lei despagubiri civile.
Incidentul s-a petrecut in noaptea de 17/18 iunie 2005, in jurul orei 3.00. Potrivit procurorului criminalist Mircea Ionescu, in acel moment, Ciric tocmai se pregatea sa intre in cafe-barul SC "Coriandri" SRL din Ianca. In fata usii, se afla Adrian Margarit, impreuna cu un prieten. Ca sa poata intra in local, inculpatul l-a impins usor pe cel care bloca intrarea. Ofensat de gestul tinarului, Margarit - care era in stare de ebrietate - l-a injurat si l-a scuipat cu obida. Reactia lui Ciric a fost una extrem de violenta. El a scos un cutit pe care-l tinea la ciorap, intr-o teaca si l-a lovit pe rival cu minerul in zona timplei. Luat prin surprindere, Margarit s-a dezechilibrat si a cazut pe spate, lovindu-se cu capul de o teava de la gardul imprejmuitor al cafe-barului si tragind peste el bicicleta pe care o tinea de coarne. Imediat, victima a intrat in coma.
Ingrozit de ceea ce-a putut sa faca, inculpatul l-a stropit cu apa pe ranit si l-a dus in local, asezindu-l pe un scaun. Vazind ca nu-si revine, el a parasit locul faptei. In jurul orei 3.30, a fost sesizata Politia Ianca si, ulterior, ambulanta, care l-a transportat pe Adrian Margarit la Galati, la Neurochirurgie. Diagnosticul era unul extrem de grav: "Traumatism cranio-cerebral grav cu hematom (...), dilacerare fronto-temporala dreapta si fractura fronto-parietala". Practic, creierul victimei era afectat si craniul zdrobit, aceasta avind sanse minime de supravietuire. Medicii chirurgi l-au salvat, totusi, pe Margarit, afrimind ca, dupa un an, se va sti sigur daca prezinta sechele, ca urmare a loviturii de la cap. Oamenii legii au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice in cazul inculpatului Romica Ciric, pentru a vedea daca raspunde penal, tinind cont de faptul ca are probleme psihice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro