In municipiul Braila, de exemplu, aproximativ 800 de persoane cu situatii precare din punct de vedere financiar, beneficiaza de venit minim garantat. Dintre acestea, numai 71 efectueaza munca in folosul comunitatii. Potrivit declaratiilor conducerii Directiei de Asistenta Sociala, restul sint persoane de virsta a treia, persoane cu handicap sau mamici care-si cresc copiii pina cind acestia implinesc virsta de 7 ani. Avind in vedere numarul mare de persoane care figureaza cu diferite grade de invaliditate, ne-am adresat Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca. "Avem documente prin care se probeaza afectiunile lor. Ei vin cu documente de la medicul care-i trateaza si in care grad se incadreaza, pe acela i-l dau. Ca acestea sunt adevarate sau nu, eu nu pot sa nu le iau in considerare. Si apoi, medicii din spitale, din policlinica sau cei de familie care elibereaza documentul poarta responsabilitatea pentru asa ceva. Este adevarat ca sunt foarte multe persoane cu diferite afectiuni care au solicitat ajutor social", ne-a declarat dr. Ana Boala, sef al acestui serviciu.
Lunar exista cazuri de suspendare a "ajutorului social" din cauza faptului ca beneficiarii refuza sa lucreze
Cadrul legislativ este reglementat de Legea nr. 416/2001, modificata si completata cu Legea 115/2006. Potrivit actelor normative in vigoare, in cazul in care titularul dosarului nu poate presta munca in folosul comunitatii, sarcina acestuia poate fi realizata de alt membru din familie, cu conditia ca acesta sa fi implinit 16 ani. Chiar si in conditiile acestei prevederi diferenta dintre cei care beneficiaza de venit minim garantat sau "ajutor social", cum spun oamenii, si cei care lucreaza in folosul comunitatii este foarte mare. "Exista destul de multe persoane care nu depun dosar pentru venit minim garantat deoarece nu vor sa efectueze munca in folosul comunitatii. Un asemenea exemplu este si grupul de tineri din Chercea, de linga cimitir, care si-au ridicat cocioabe si care nu stiu din ce traiesc. Pe acestia i-am invitat la sediul institutiei noastre pentru a-si intocmi dosare pentru venit minim garantat, avind astfel sansa sa obtina si locuinta sociala, dar au refuzat", a precizat Anisoara Satnoianu, director al Directiei de Asistenta Sociala Braila.
Potrivit legii, numarul de zile pentru munca in folosul comunitatii este stabilit in functie de cuantumul venitului minim garantat. "In cazul in care beneficiarul nu vrea sa lucreze, sintem in situatia de a suspenda plata venitului timp de 3 luni, operatiune urmata de incetarea acordarii acestor bani. Va pot spune ca avem lunar asemenea situatii. Legea modificata recent ne ofera posibilitatea de a realiza anchete sociale din 6 in 6 luni, prilej cu care putem identifica noi aspecte ale situatiei in care se afla familiile", a mai spus Anisoara Satnoianu.
Fata de aceasta situatie, Veronica Macri, director executiv al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie, institutie care centralizeaza situatia celor care primesc venit minim garantat si care are evidenta platilor care se fac in tot judetul, ne-a declarat:
"Daca aduc certificate eliberate de comisia de expertiza, automat nu ai cum sa-i pui la munca. Cei care aduc adeverinte de la somaj ca nu au loc de munca pot fi cooptati in diferite activitati. Planul de actiuni este stabilit de catre primar. Acesta spune daca are nevoie de ei la curatarea santurilor, la plantat pomi sau altceva."
Conducerea RER Ecologic, unde presteaza activitate in folosul comunitatii cei citiva zeci de braileni, nu este multumita de modul in care acestia lucreaza. "Ultima actiune pe care am avut-o a fost in parcuri. Le-am dat cam o suta de saci pentru a face ordine. Drept sa va spun nu prea s-a cunoscut unde au facut curatenie. Nu ne putem baza nici pe cei din oras, nici pe cei de la Kilometrul 10. Ei de abia asteapta sa ia de la noi dovezile ca au lucrat ca sa-si poata incasa ajutorul", a precizat George Nedelcu, director al RER Ecologic.