70 de agenți de pază controlați de polițiști. Doi au fost depistați dormind, iar un altul se afla sub influența alcoolului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

70 de agenți de pază controlați de polițiști. Doi au fost depistați dormind, iar un altul se afla sub influența alcoolului

în week-end, pe timp de noapte, polițiștii au controlat 68 de societăți, 70 de agenți de pază au fost controlați și instruiți, fiind verificate două echipaje de intervenție privată • au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.100 lei • doi agenți de pază au fost prinși dormind, iar altul era băut

 

Polițiștii au controlat 70 de agenți care aveau misiunea de a asigura paza la anumite societăți, dintre aceștia doi fiind treziți din somn. Un alt paznic era sub influența alcoolului. Acțiunea s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute.

Astfel, în noaptea de 19 spre 20 mai, în intervalul orar 22:00-06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune pe raza județului Brăila pentru respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor. Au fost controlate 68 de societăți, 70 de agenți de pază au fost controlați și instruiți și au fost verificate două echipaje de intervenție privată. “Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.100 lei, dintre care 15 conform Legii nr. 333/2003 și 8 prevăzute de H.G. nr. 301/2012. Dintre cei 70 de agenți de pază controlați, 2 au fost sancționați contravențional fiind depistați dormind în timpul exercitării serviciului de pază, iar un alt bărbat a fost sancționat contravențional întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Polițiie Județean Brăila.

De asemenea, au fost sancționate cotravențional cu amendă trei societăți cu profil cafe-bar, jocuri de noroc și stație carburant pentru neimplementarea măsurilor minimale de securitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro