Agenţia a explicat că în această etapă de depunere pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere.
Persoanele fizice care au depus cererea de plată în prima sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008, nu vor depune o nouă cerere. De asemenea, persoanele fizice pot solicita reverificarea cererii de plată iniţiale în cazul în care au depus cererea în prima sau a doua etapă, dar au retras-o din cauza neautorizării sau neactualizării datelor în urma constituirii conform OUG nr. 44/2008.
Controlul la faţa locului pentru verificarea veridicităţii datelor declarate de solicitanţi este programat a se finaliza până la data de 10 martie 2011 inclusiv, iar plăţile efective pentru ajutoarele specifice ar urma să fie finalizate până la jumătatea acestui an.
Reamintim că anul trecut a fost aprobată majorarea cuantumului ajutorului specific pe cap de vacă de lapte la cel mult 250 euro/animal şi se calculează prin raportarea plafonului de 22,447 milioane euro aferent acestei forme de sprijin la numărul de animale eligibile. În ceea ce priveşte culturile ecologice, plafonul maxim de care poate beneficia România este de 3,09 milioane de euro.