In 2007, cele mai multe accidente rutiere s-au produs vinerea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

In 2007, cele mai multe accidente rutiere s-au produs vinerea

Potrivit bilantului prezentat de Serviciul Politiei Rutiere, anul trecut pe raza judetului si municipiului Braila s-au produs 163 de accidente rutiere grave, in urma carora 45 de persoane si-au pierdut viata, iar 144 au fost ranite grav. In municipiu s-au produs 72 de evenimente soldate cu 14 morti si 61 de raniti grav, iar in judet au avut loc 91 de accidente grave cu 31 de persoane decedate si 83 raniti grav. Cele mai multe accidente s-au inregistrat la inceput de week-end, respectiv in ziua de vineri, in timp ce restul au avut loc lunea si simbata. Astfel, vinerea s-au produs 35 de accidente in urma carora 16 persoane si-au pierdut viata, iar 24 au ajuns la spital in stare grava, lunea s-au inregistrat 28 de accidente cu 7 morti si 31 de raniti grav, iar simbata au fost 28 de evenimente rutiere soldate cu 7 persoane decedate si 25 ranite grav.
Principalele cauze care au dus la producerea accidentelor au fost conducerea imprudenta, traversarea neregulamentara si viteza.
Din totalul accidentelor, 53 au avut loc din vina soferilor care nu au circulat prudent, in urma acestora 14 persoane decedind. Alte 34 de evenimente rutiere grave, soldate cu 13 morti si 23 de raniti, s-au produs din vina pietonilor care s-au angajat in traversarea strazilor prin locuri nepermise. Zece accidente, cu 4 morti si 11 raniti grav, au avut loc din cauza nerespectarii vitezei legale pe arterele de circulatie din municipiu sau judet. In ceea ce priveste intervalul orar, din datele prezentate de Politia Rutiera reiese ca cele mai multe accidente s-au inregistrat intre orele 18.00 si 24.00, respectiv 59 soldate cu 20 de morti si 46 de raniti. Intre orele 6.00 si 12.00 au avut loc 40 de accidente cu 10 morti si 32 de raniti grav, iar in intervalul 12.00 - 18.00 s-au produs 47 de evenimente, in urma carora 7 persoane au decedat si 48 au suferit vatamari corporale grave. Dintre cei vinovati de producerea accidentelor, 92 sint soferi amatori, posesori ai permisului de conducere categoria B, iar 51 sint profesionisti. Restul accidentelor grave au fost produse din vina biciclistilor, a carutasilor, a mopedistilor si a celor care se aflau la volan, dar nu posedau permis de conducere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro