20.000 de sticle cu agheazmă vor fi împărțite credincioșilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Izvorul Tămăduirii va poposi în casele brăilenilor

20.000 de sticle cu agheazmă vor fi împărțite credincioșilor

* pentru prima dată de la ctitorirea sa, Biserica Greacă nu va mai primi pelerini în marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii * Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va binecuvânta izvorul de la Greacă, dar fără participarea credincioșilor * slujba va putea fi urmărită online, pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei * după slujbă, preoții capelani vor duce agheazmă și un coș cu ofrande de Paști cadrelor medicale aflate la datorie în spitale, precum și celor aflați în carantină * concomitent, preoții și voluntarii vor împărți 20.000 de sticle cu agheazmă tuturor credincioșilor care vor solicita acest lucru, direct la domiciliu * în anii trecuți, peste 10.000 de credincioși din Brăila și din toată țara veneau, smeriți, să ia agheazmă tămăduitoare de boli trupești și sufletești

 

 

Statornicită în prima vineri din Săptămâna Luminată, sărbătoarea Izvorului Tămăduirii din acest an nu va mai fi la fel ca-n anii trecuți. Credincioșii nu vor mai putea merge la biserică și nu vor aprinde o lumânare în memoria celor adormiți. Iar pelerinii nu vor mai bate la porțile orașului, ca până acum, să ia agheazmă de la Biserica Buna Vestire (Greacă), a cărei faimă a trecut de granițele țării.

Pandemia de Coronavirus ne-a lovit acolo unde ne doare cel mai mult; ne-a îngenunchiat sufletele, ca să învățăm ce e suferința. Să credem în Hristos Cel Răstignit așa cum o făceau străbunii noștri, care se ascundeau prin catacombe.

Anul acesta, nu vom participa la slujba de sfințire a Agheazmei celei mici, în marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii. Vom respecta întocmai ordonanțele militare date de autorități. Cu toate acestea, sute de preoți și voluntari vor duce agheazma la casele credincioșilor, așa cum au făcut cu Sfânta Lumină și cu pâinea sfințită, în noaptea Învierii.

După cum ne-a mărturisit părintele Rareș Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos, în ziua de vineri, 24 aprilie, în Săptămâna Luminată, la Biserica Greacă din Brăila va fi oficiată Sfânta Liturghie, de către însuși Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. De la ora 10.00, slujba va putea fi urmărită, în direct, pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei. Slujba de sfințire a agheazmei va fi oficiată tot atunci, ierarhul coborând la izvorul aflat la 12 metri sub Sf. Altar, așa cum a făcut-o an de an.

La finalul Sfintei Liturghii, preoții capelani vor duce agheazma, dar și un coș cu ofrande pascale, cadrelor medicale aflate la datorie în vinerea Izvorului Tămăduirii, precum și persoanelor aflate în carantină. Concomitent, preoții și voluntarii tuturor parohiilor din Protopopiatul Brăila vor împărți cele 20.000 de sticle cu agheazmă, de jumătate de litru fiecare, pregătite din vreme pentru credincioși. Fiecare parohie va avea la dispoziție în jur de 500 de stile cu agheazmă, pe care le vor distribui la domiciliile brăilenilor, la cerere, așa cum au făcut-o în noaptea de Înviere.   

 

 

 

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro