• oraşul nostru va fi reprezentat de 7 elevi de la “Gh. M. Murgoci’’, 4 de la “N. Bălcescu’’ şi 3 de la Liceul de Artă “H. Darclee” • faza regională se va desfăşura la Constanţa, în luna februarie
Săptămâna trecută, Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci” a fost gazda etapei judeţene a Concursului Naţional de Discurs Public în Limba Engleză sau “Public Speaking”, aşa cum este cunoscut de către iubitorii limbii engleze.
Concurenţii au fost împărţiţi în două categorii: grupa de vârstă 16-20 ani şi grupa 12-15 ani. Ca în fiecare an, elevii brăileni au fost foarte bine pregătiţi, sarcina juriului fiind una dificilă în a alege cele mai bune discursuri.
La categoria “mare” de vârstă, 16-20 ani, dintre cei 28 de participanţi s-au calificat la etapa regională 14 concurenţi cu punctajele cele mai mari (între 100 şi 95 puncte), ei fiind în acelaşi timp şi premianţii etapei judeţene. Astfel, Brăila va fi reprezentată la etapa regională de 7 elevi de la Colegiul “Gh. M. Murgoci’’, 4 de la “N. Bălcescu’’ şi 3 de la Liceul de Artă “H.Darclee”.
În acest an şcolar există o modificare a regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului în ceea ce priveşte calificarea concurenţilor la etapele superioare ale concursului şi anume: “în urma desfăşurării etapei judeţene participanţii care au primit cel puţin 90 de puncte vor promova la următoarea etapă, însă numărul celor care trec la etapa următoare nu poate depăşi 50% din numărul participanţilor la etapă”.
Lista elevilor care merg în etapa regională este următoarea:
1. Miruna Bercariu - “Bălcescu”, 100 puncte;
2. Raluca Sbîrnea - “Bălcescu”, 100 puncte;
3. Ştefan Staianovici - Liceul de arte, 100 puncte;
4. Raluca Maria Stancu - “Murgoci”, 99 puncte;
5. Irina Anghel - Liceul de Arte, 98,66 puncte;
6. Bianca Gheorghe - “Murgoci”, 98,33 puncte;
7. Teodora Popescu - “Murgoci”, 98 puncte;
8. Andreea Oprea - “Murgoci”, 97 puncte;
9. Andy Plaiaşu - “Bălcescu”, 97 puncte;
10. Andreea Rozoleanu - “Murgoci”, 97 puncte;
11. Ana Maria Ţăranu - “Murgoci”, 96 puncte;
12. Ioana Dinu - “Bălcescu”, 95 puncte;
13. Nicoleta Răducan - Liceul de Arte, 95 puncte;
14. Estera Ştefănuţi - “Murgoci”, 95 puncte.
La etapa judeţeană a concursului, premiul I a fost câştigat de următorii: Miruna Bercariu şi Raluca Sbîrnea - ambele de la “Bălcescu”, Ştefan Stanoievici - Liceul de Arte.
În ceea ce priveşte categoria “mică’’ de vârstă, 12-15 ani, cei mai buni au fost, din nou, elevii colegiilor “Murgoci” şi “Bălcescu”, dar şi elevi de la Liceul “Iorga”, sau Şcolile Gimnaziale “I. Creangă” sau “M. Dragomir”. Cu punctaje cuprinse între 100 şi 96.66 puncte, aceştia şi-au adjudecat premiile I,II,III şi menţiunile etapei judeţene.
În continuare, redăm lista elevilor care au câştigat premiul I:
1. Ana Botea - “Bălcescu”, 100 puncte;
2. Teodora Capato - “Murgoci”, 100 puncte;
3. Florenţa Cioroiu - “Murgoci”, 100 puncte;
4. Rareş Gruia - “Murgoci”, 100 puncte;
5. Mihnea Loi - “Murgoci”, 100 puncte;
6. Andra Pârvu - “Murgoci”, 100 puncte;
7. Cristian Vasilache - “Murgoci”, 100 puncte.
Precizăm că pentru această categorie de vârstă faza judeţeană reprezintă ultima etapă a competiţiei.
Felicitări tuturor câştigătorilor şi mult succes liceenilor calificaţi la etapa regională!