13 posturi vacante la Finanţele Publice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

13 posturi vacante la Finanţele Publice

Conducerea ANAF a aprobat pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila un număr de 411 posturi, dintre care numai 398 sunt ocupate în prezent. Unitatea deconcentrată a ANAF are, începând cu 1 iulie, şi o nouă structură organizatorică, ce cuprinde aparatul propriu al DGFP, AFP (Administraţia Finanţelor Publice) pentru contribuabili mijlocii, AFP a municipiului Brăila, AFP Ianca, AFP Însurăţei, AFP Făurei. Pentru modernizarea Fiscului, au fost desfiinţate AFP-urile rurale, de la Movila Miresii, Viziru şi Dudeşti. Pe structuri, situaţia posturilor este, în prezent, următoarea: DGFP aparat propriu, din cele 214 aprobate, 206 sunt ocupate, la AFP contribuabili mijlocii, din 21 aprobate, 20 ocupate, la AFP municipiu, din 130 aprobate, 128 ocupate, la AFO Făurei, toate cele 17 aprobate sunt şi ocpate, la AFP Ianca, din 12 aprobate, 11 sunt ocupate, iar la AFP Însurăţei, din 17 aprobate, 16 sunt ocupate. "Având în vedere procesul de reorganizare finalizat recent, se vor face solicitări de ocupare a posturilor vacante, în condiţiile continuării măsurilor de încadrare în fondurile bugetare alocate cheltuielilor de personal", a precizat Ilie Decă, directorul general al DGFP Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro