„Mein Kampf" s-a vândut ca pâinea caldă în Germania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Mein Kampf" s-a vândut ca pâinea caldă în Germania

Ediția comentată a lucrării „Mein Kampf", disponibilă în Germania prima dată după 1945, s-a bucurat de un asemenea succes la public încât se pregătește un nou tiraj al cărții lui Adolf Hitler, a anunțat institutul care a publicat cele două volume. „Este adevărat, cererea este imensă. Cei care au comandat lucrarea apărută în două volume trebuie să aștepte un timp" înainte să o primească, a spus Simone Paulmichl, purtător de cuvânt al Institutului de istorie contemporană (IfZ) din Munchen.
Institutul menționat a decis inițial să tipărească „Mein Kampf", ediție critică, în 4.000 de exemplare, însă a constatat încă din prima zi de vânzare, vinerea trecută, că „15.000 de exemplare fuseseră precomandate de librari", a adăugat ea. Un exemplar costă 59 de euro.
„Librarii ne-au comunicat că mulți istorici și oameni de știință" doresc să cumpere acest pamflet în scop pedagogic. „El interesează însă și un public mai larg de clienți, preocupați de politică și istorie în general" și care vor să știe ce a scris cu adevărat dictatorul nazist, arată Simone Paulmichl. Ea adaugă că nu există niciun semn că cererea crescută ar veni din partea unor nostalgici ai celui de-al treilea Reich sau neonaziști, amintind că lucrarea cuprinde 3.500 de note istorice explicative și critice.
„Mein Kampf", lucrare scrisă de Hitler în 1924 și 1925, când ispășea o pedeapsă cu închisoarea pentru un puci ratat, este pentru prima oară disponibilă în Germania după al Doilea Război Mondial. Reeditarea sa a fost posibilă după ce drepturile asupra cărții, deținute de Bavaria din 1945, au revenit domeniului public, în 1 ianuarie. Text fondator al nazismului, „Mein Kampf" („Lupta mea"), care evocă proiectul de exterminare a evreilor, este singura lucrare scrisă de Fuhrer.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro