Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, se aşteaptă la o altă replică din partea echipei Dinamo în meciul cu Steaua, mai puternică decât cea a formaţiei Concordia Chiajna, care a pierdut cu 0-4 şi 1-4 partidele disputate cu formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf.
"În mod sigur Dinamo nu este Chiajna şi nici antrenorul lui Dinamo nu este antrenorul de la Chiajna care a dormit în pat cu nu ştiu cine. E clar că meciul va fi altfel. În niciun caz apărătorii centrali de la Dinamo nu vor fi preocupaţi să înscrie cât mai repede Steaua. Va fi probabil un meci mult mai echilibrat. Acum două săptămâni, acest neobrăzat (n.r. - Ionuţ Chirilă) îmi spunea mie să îmi fie ruşine, înainte de primul meci cu Steaua. Sunt curios acum după cele două meciuri cui ar trebui să-i fie ruşine. Îmi pare rău că l-am primit la mine pe acest Chirilă, crezând că este ceva de capul lui, dar nu este. Mă refer din punct de vedere al bunului simţ, al obrazului. Bănuiesc că nu putea să-i bată pe Steaua, dar nu se făcea de râs", a spus Niculae, la Sport.ro.
Torţele şi artificiile, permise
Pe de altă pare, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, este de acord cu folosirea de către suporteri a torţelor şi artificiilor în incinta stadionului la partida Steaua - Dinamo, dar numai după obţinerea aprobărilor necesare.
"Spectacolul din tribună face parte din fenomenul fotbalistic. Eu sunt de acord să se facă acest spectacol, dar cu măsurile de rigoare luate de către cei care organizează. Nu ascund faptul că la Steaua - Dinamo se vrea să se facă un spectacol cu artificii şi torţe, dar am cerut toate aprobările de la toate organele îndreptăţite pentru ca acesta să poată avea loc", a spus, miercuri, oficialul LPF, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.
Iorgulescu susţine că nu a reuşit să îl convingă pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, să fie de acord cu disputarea derbiului pe Arena Naţională înaintea partidei amicale a echipei naţionale cu Argentina. "Din punctul nostru de vedere trebuie să fim liniştiţi pentru că am verificat stadionul Steaua şi acesta întruneşte condiţiile pentru a găzdui un meci. Pentru toată lumea ar fi fost mai bine să se joace pe Arena Naţională, ar fi fost mai mulţi spectatori, dar echipa naţională are prioritate, iar Mircea Sandu şi-a luat măsurile ca să nu putem desfăşura derbiul acolo, iar eu nu am putut să îl conving. Din experienţă aţi văzut că acest gazon de pe Arena Naţională nu ţine la două meciuri consecutive disputate la trei zile", a spus Gino Iorgulescu.
În ceea ce priveşte alegerile pentru preşedinţia FRF, Iorgulescu susţine că singurul favorit este Gheorghe Popescu. "În afară de Gică Popescu nu văd pe altul favorit. Popescu are o imagine, a jucat la echipe mari, e preocupat, a stat de vorbă cu toţi votanţii", a afirmat preşedintele LPF.
Meciul Steaua - Dinamo, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Stadionul Steaua.