• declaraţia acestuia vine în contextul în care, la scurt timp după numirea sa ca director medical, în spaţiul public a apărut un video din 2016 în care susţine Partidul Naţional Liberal • dr. Voicu ne-a precizat că este simpatizant PNL, dar nu este membru de partid, iar activitatea şi-o va desfăşura în continuare cu profesionalism şi va ţine cont doar de “politica omului bolnav” • noul director medical al Spitalului Judeţean este şeful Secţiei de Chirurgie
Medicul chirurg Dragoş Voicu, noul director medical şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila, numit interimar de managerul Delia Râşnoveanu pentru o perioadă de 3 luni, ne-a declarat în ziua în care a acceptat această funcţie că va face “politica omului bolnav”. Declaraţia sa a fost făcută în contextul în care, la scurt timp după numirea sa ca director medical, în spaţiul public a apărut un video din 2016 în care acesta îndemna oamenii să voteze Partidul Naţional Liberal. Dr. Dragoş Voicu ne-a precizat că are o gândire liberală, însă nu este membru PNL.
“Eu sunt simpatizant al Partidului Naţional Liberal, dar vă daţi seama dacă doctoriţa Râşnoveanu s-a gândit să mă numească pe mine, dânsa fiind o simpatizantă PSD, dar nu cunosc acum prea multe amănunte, tocmai asta demonstrează că e vorba de colaborare a doi oameni strict în domeniul sănătăţii şi nu are nicio legătură cu politica. Eu rămân medic înainte de toate, chiar dacă acum sunt director medical, şi voi face politica omului bolnav. Ăsta a fost firul meu călăuzitor în viaţă. Că am simpatizat în afara profesiei cu liberalii… Am fost şi membru al Partidului Comunist dacă vreţi să ştiţi pentru că eram un student bun în facultate şi comuniştii te forţau să intri în partid. Dar în ceea ce priveşte activitatea mea anterioară şi ce va urma cu această funcţie, rămân pe linia aceasta de politică a omului bolnav. Nu sunt înscris în PNL! Da, am o gândire liberală şi e benefic asta pentru un medic, că e o meserie liberală, chiar dacă vor să ne alăture cu funcţionarii publici”, ne-a declarat noul director medical.
Dr. Dragoş Voicu este şeful secţiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean şi conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi. Acesta ne-a precizat că nu şi-a dorit postul de director medical, însă va încerca să facă lucruri bune în cele trei luni de interimat.
“Nu mi-am dorit acest post şi nici nu m-am aşteptat să fiu eu nominalizat pentru funcţia de director medical. Dar pot spune că aveam deja experienţă că i-am ţinut locul doctoriţei Neacşu când aceasta era plecată, deci ştiu ce e de făcut ca să zic aşa. Mandatul e scurt, de trei luni, dar îmi doresc să mişcăm lucrurile”, ne-a mai declarat acesta.