Mergi la conţinutul principal

“VERDE-N FAȚĂ!” - o nouă acțiune de ecologizare și plantare de copaci inițiată de Costel Pătrășcan

* campania va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 10.01,  pe partea dreaptă a șoselei dig Brăila - Galați

 

Sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 10.01, caricaturistul brăilean Costel Pătrășcan ne invită din nou să facem curățenie de primăvară, de data aceasta în cadrul campaniei de ecologizare și plantare de copaci “Verde-n față”. Zona în care se va desfășura activitatea este situată pe partea dreaptă a șoselei spre Galați, pe dig, vis-a-vis de restaurantul “Pește și vin”, iar brăilenii de toate vârstele sunt îndemnați să se alăture campaniei. Evenimentul organizat de Pătrășcan a devenit deja o tradiție, fiind la a patra ediție.

“Anul trecut am plantat peste 500 de copaci. O parte s-au prins, alții nu.

Pe 2 aprilie vrem să completăm, acolo unde este cazul, cu alți copaci.

Poate mai plantam și ceva în plus! Vom face și curățenie în jur. Așteptăm pe toți care iubesc verdele, așteptăm părinți cu copii sau copii cu părinți (fiindcă noi știm că lucrurile bune se transmit în ambele sensuri), adică pe toți cei care sunt solidari cu ideea noastră. Cine ne poate ajuta, în orice fel, să mă contacteze. S-o spunem VERDE-N FAȚĂ: avem nevoie de copaci ca de AER!”, a transmis Pătrășcan.

La edițiile precedente ale campaniei inițiate de caricaturist, voluntarii au ecologizat mai multe străzi din Brăila, Faleza Dunării, zona digului Galați-Brăila, unde au plantat cei peste 500 pomi anul trecut, și au reușit să salveze o parte din Pădurea Stejaru.

Cei care vor să participe la acțiunea din acest weekend sunt invitați să se înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului – Verde-n față. Haideți la curățenia de primăvară!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro