“Promotas” a câştigat contractul pentru parcări, alei şi spaţii de joacă la Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Promotas” a câştigat contractul pentru parcări, alei şi spaţii de joacă la Ianca

• firma fostului consilier judeţean PSD Marcel Motoc a avut 4 contraofertanţi • preţul final al atribuirii a fost de 0,355 milioane lei, fără TVA, cu aproape 91.900 lei mai mic faţă de valoarea estimată a întregului contract

 

Firma ex-consilierului judeţean social-democrat Marcel Motoc, SC “Promotas” SA, a fost desemnată câştigătoare la Ianca pentru execuţia proiectului investiţional al primăriei de acolo, vizând amenajarea de alei, parcări şi spaţii de joacă în localitatea respectivă. Anunţul de atribuire precizează că la procedura organizată de Primăria Ianca, deschisă la o valoare estimată a contractului de aproape 0,447 milioane lei, au participat 5 ofertanţi, iar preţul final al lucrărilor asumat de către “Promotas” este de 0,355 milioane lei (fără TVA), cu o economie la bugetul investiţiei de circa 91.850 lei. Procedura organizată de către autoritatea contractantă a fost “Cerere de ofertă / Procedura simplificată - într-o singură etapă” cu unic criteriu de selecţie “preţul cel mai scăzut”.

“Promotas” este firma care a realizat Centrul de Promovare şi Informare Turistică al Primăriei Brăila, amplasat pe Calea Galaţi, în apropierea cinematografului “Central”, în care s-au investit aproape 0,45 milioane lei, bani publici. De asemenea, compania a fost implicată în trecut în scandalul montării centralelor termice în şcolile brăilene. Asta după ce, pe timpul mandatului său de consilier judeţean PSD, patronul Marcel Motoc a pus mâna pe mai multe contracte cu şcolile, contracte plătite cu bani din bugetul Consiliului Judeţean condus pe vremea aceea de fostul baron Gheorghe Bunea Stancu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro