“Prinţul nefericit”, un spectacol demn de premiile UNITER | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Prinţul nefericit”, un spectacol demn de premiile UNITER

• piesa marelui autor francez Pierre de Marivaux se va juca joi , 15 februarie 2018, orele 18.00, la Sala “Bujor Macrin” a Teatrului “Maria Filotti”

 

Joi, 15 februarie 2018, orele 18.00 la Sala “Bujor Macrin” a Teatrului “Maria Filotti” se va juca piesa “PRINŢUL NEFERICIT”, sau “La Double Inconstance”, titlul original al piesei marelui autor francez Pierre de Marivaux. Spectacolul va fi vizionat de o comisie de cronicari, în vederea nominalizării premiilor UNITER, acordate pe anul 2017 .

Este vorba despre un proiect teatral inedit şi incitant pentru artişti, dar şi pentru public, o alegere regizorală inspirată, în persoana Sânzianei Stoican, care se află la a doua experienţă pe scena Teatrului “Maria Filotti”, după “Casa” rusului Evgheni Griskovet.

Traducerea piesei a fost realizată de Sabrina Iaşchievici, scenografia, expresivă şi perfect adaptată spaţiului Sălii Studio a Teatrului “Maria Filotti”, este semnată de Valentin Vârlan, iar distribuţia este performantă: Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Silviu Debu, Narcisa Novac, Valentin Terente, Corina Borş şi Adrian Ştefan.

Ca şi în alte comedii ale lui Marivaux, precum “Jocul dragostei şi-al întâmplării”, “Insula sclavilor”, “Triumful dragoste”, “Falsa servitoare” sau “Vicleanul pedepsit”, şi în “Prinţul nefericit” multe dintre caracterele în jurul cărora creşte povestea aparţin Commediei dell’arte. Astfel, întâlnim scene rezolvate în cheie comică de celebrul Arlechino, drame nebănuite, iubiri nerostite sau secrete halucinante, trădări nemaiîntâlnite şi conflicte fără precedent, ca în orice comedie reuşită, care are un final pe măsură.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro