* ceea ce era cândva dispensarul uzinei a ajuns acum un focar de infecție plin de gunoaie, dar și toaletă publică pentru diverși indivizi
Chiar dacă strada Transilvaniei a căpătat un alt aspect prin blocurile moderne construite aici și un nou spațiu comercial, este o adevărată bătaie de joc prin ceea ce se întâmplă pe partea stângă, cum se intră dinspre Şoseaua Râmnicu Sărat. Treci de un salon de înfrumusețare închis (cu bălării în fața ușii, firmele sparte și gunoi), și imediat dai de un adevărat focar de infecție, acolo unde a existat cândva dispensarul medical al defunctei uzine Laminorul. Te îngrozești de câtă mizerie există aici: munți de gunoaie în putrefacție, tot felul de deșeuri aruncate de riverani, pereți negri de la ce a ars în interior, deșeuri inerte etc. Primprejur colcăie șobolanii, iar în vegetația ca de junglă, probabil și șerpi. De altfel, locul a ajuns adăpost pentru boschetari dar și “toaletă publică” la îndemâna bețivanilor și a celor care așteaptă la bordură microbuzele spre diferite rute județene și interjudețene. Toate aceste condiții favorizează un comportament cu totul necivilizat, condamnabil și de nimeni sancționat. Așa cum s-a întâmplat cu mai mulți ani în urmă în zona sediului și cantinei Laminorul. Când, prin măsuri ferme ale Primăriei, Poliției Locale și SUPAGL, zona respectivă a fost scoasă la lumină, pe cheltuiala firmei care a cumpărat fosta uzină.