* a declarat Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte ASF, prezent la conferința “Cum asigurăm sportul în Romania ?”, organizată de XPRIMM
Federații sportive din România, campioni naționali și mondiali, dar și instituții precum ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară, ISF - Institutul de Studii Financiare și PRBAR - Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare, precum și reprezentanți ai brokerilor și companiilor de asigurări s-au reunit, astăzi, la Conferință "XPRIMM Time for Business: Cum asigurăm sportul în România?".
Cu această ocazie, a fost supus analizei și dezbaterii stadiul actual al interacțiunilor dintre domeniul sportiv și cel de asigurări, dar și cele conexe, având ca scop creșterea conștientizării necesității și importanței colaborării între acestea.Motivul: sportivii amatori, dar, mai ales, cei de performanță sunt expuși unui risc ridicat de accidentare, fapt ce justifică protecția din partea clubului sportiv la care activează sau a federației sportive naționale pentru componenții loturilor naționale.
Astfel, pentru a prețui valoarea sportivilor, Asigurarea de accidente a acestora este din ce în ce mai necesară, în caz de accidentare pe teren sau la antrenament.
“Evenimentul pe care îl organizează colegii de la XPRIMM este bine-venit, pentru că legătura dintre partea comercială și sport este una indestructibilă. Eu cred că sportul, astăzi, se bazează pe două chestiuni esențiale, competiția sportiva în sine și chestiunile comerciale, pentru că acesta se poate dezvolta în mod special, inclusiv prin deblocarea unor canale financiare în vederea susținerii activității sportive. Pe de altă parte, ne aflăm aici pentru că legătura dintre asiguratori și sport ar trebui să fie una strânsă, sportivii, mai mult decât oricare alte persoane, sunt expuși riscului, viața lor depinde în mod direct de sport, iar orice accidentare le poate perturba nu numai activitatea, cât și viața lor personală. De aceea eu cred că asiguratorii au rolul lor. Există produse de asigurare dedicate sportivilor, cunoaștem că sunt sportivi celebri care se asigură pe sute de milioane de euro, iar asiguratorii se află lânga ei. Eu cred că și în România această nișă de business trebuie dezvoltată”, a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, prezent la conferința “Cum asigurăm sportul în Romania ?”, organizată de XPRIMM.