• filmul va fi proiectat vineri, 28 Iunie, de la orele 18.30 • un bilet costă 15 lei/persoană
Lecţie de supravieţuire, “Arctic” reprezintă o abordare minimalistă a unei confruntări dintre om şi natură, păstrând, însă, toate ingredientele necesare acestui gen de filme: vreme ostilă, neşansă, tensiune. După prăbuşirea avionului pe care îl pilota, Overgård (Mads Mikkelsen) este, în sfârşit, pe punctul de a fi salvat. În urma încă unui tragic accident, însă, ocazia salvării este pierdută. Bărbatul trebuie acum să decidă dacă îşi va aştepta sfârşitul în adăpostul improvizat sau va încerca să se salveze pornind într-o cursă mortală prin necunoscutul îngheţat.
„Mikkelsen e perfect pentru rol, cu faţa tăbăcită şi absolut stoică, dar capabil să transmită toată frustrarea şi neliniştea faţă de situaţia în care se află”, s-a scris în cronica pulbicată de prestigiosul Washington Post.
„Arctic este o experienţă atât la nivel uman, cât şi cinematografic, Mikkelsen dând forţă imaginilor prin tăria sa constantă. Filmat într-un cadru care emană ostilitate, Arctic este asemenea unui labirint glacial cu un personaj principal prizonier al luptei cu el însuşi şi cu instinctul său de supravieţuire”, a scris şi publicaţia Mondociné.
Mads Mikkelsen este cel mai cunoscut actor danez, cu o carieră remarcabilă în cinematografia europeană, dar şi la Hollywood sau în televiziune. Talentul său actoricesc l-a făcut remarcat atât în drame premiate (a câştigat premiul pentru cel mai bun actor la Cannes pentru “The Hunt/ Vânătoarea”), cât şi în blockbustere (“Casino Royale”, “Rogue One – O poveste Star Wars”) sau seriale de mare succes (“Hannibal”).
Biletele la film pot fi rezervate la numărul de telefon 0720.562.933.