Șos. Râmnicu Sărat - ”Cenușăreasa” traficului brăilean - a intrat în reparații | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șos. Râmnicu Sărat - ”Cenușăreasa” traficului brăilean - a intrat în reparații

* dacă vremea va fi prielnică și lucrările vor decurge într-un ritm normal, tot tronsonul dintre bulevardul Dorobanților și Șoseaua de Centură ar putea fi asfaltat de la un capăt la altul până la mijlocul verii, cu trotuare și spații verzi reabilitate dar și cu parcări în spic pe anumite porțiuni * din vară, ar trebui să intre în lucru și strada 1 Decembrie 1918, de la bulevardul Dorobanților până la bulevardul Cuza * și alte străzi importante din municipiu sunt programate la reabilitare în acest an, totul în cadrul unui contract de 15 milioane de lei încheiat de Primărie cu firma ”Micatis” SRL

 

Șoseaua Râmnicu Sărat, una dintre cele mai importante artere rutiere ale municipiului Brăila, a intrat, de ieri, în reabilitare. Lucrările erau absolut necesare, în condițiile stării foarte proaste a carosabilului, trotuarelor și spațiilor verzi de pe această stradă care nu a mai beneficiat de reparații corespunzătoare în ultimii 20 de ani. După cum a anunțat primarul Marian Dragomir, operațiunile vizează doar infrastructura de suprafață - asfalt nou pe carosabil, cu 6 cm binder și 4 cm strat de uzură, reabilitarea trotuarelor și spațiilor verzi, amenajarea de parcări. Nu se va interveni, însă, și asupra infrastructurii subterane - fundație, conducte de apă și canalizare etc -, cu excepția porțiunilor unde au apărut tasări care trebuie corectate. În ceea ce privește locurile de parcare, primarul Dragomir ne-a declarat că vor fi amenajate parcări în spic, pe porțiunea dintre bulevardul Dorobanților și strada Alexandru Vlahuță (centrul comercial TUG). Asta înseamnă că, după reabilitare, nu se va mai permite expunerea de mărfuri pe domeniul public, așa cum se întâmpla până acum în zona respectivă.

Deocamdată, pentru că încă este frig, iar stațiile de asfalt nu au fost pornite, se fac doar lucrări pregătitoare, adică se scot bordurile vechi în vederea înlocuirii cu altele noi, apoi se va trece la decopertarea trotuarelor și carosabilului. Edilul-șef ne-a declarat că speră ca asfaltarea propriu-zisă să demareze undeva la începutul lunii mai, așa încât, în două-trei luni, să fie finalizat tot tronsonul de la bulevardul Dorobanților până la Șoseaua de Centură. Odată terminat acesta, va intra în lucru strada 1 Decembrie 1918, de la bulevardul Dorobanților până la bulevardul Cuza. Și pe acest tronson se va reabilita infrastructura de suprafață - carosabil, trotuare, spații verzi - cu mențiunea că aici nu sunt în plan și locuri de parcare noi. Cu alte cuvinte, nu se vor îngusta trotuarele existente pentru amenajarea unor parcări în spic, așa cum s-a procedat pe Calea Călărașilor, de exemplu. Una peste alta, Primăria speră că, până spre sfărșitul acestui an, atât strada 1 Decembrie 1918 cât și Șos. Râmnicu Sărat vor fi complet reabilitate, astfel încât condițiile de trafic și pietonale să fie net superioare față de ceea ce avem în prezent, de la bulevardul Cuza până la Șoseaua de Centură a municipiului.

 

Lucrări incluse într-un contract de 15 milioane lei

Aceste lucrări de reabilitare vor fi executate de firma Micatis SRL, cea care are încheiat cu Primăria Brăila un contract multianual de întreținere a străzilor din municipiu. Pentru anul în curs, suma alocată pentru acest contract este de 15.000.000 lei. Cu acești bani se vor reabilita strada 1 Decembrie 1918, Șos. Râmnicu Sărat dar și alte străzi. Astfel, sunt vizate mai multe străzi din cartierul Radu Negru - Mircea Vodă, Nicolae Iorga, Bărăganului, Ecaterina Teodoroiu, Praporgescu, Călugăreni, Abrud. Totodată, se va interveni și asupra bulevardului Cuza, tronsonul dintre Calea Galați și strada Sulina. Ar mai trebui să intre în reabilitare, tot anul acesta și tot în cadrul contractului în valoare de 15 milioane lei, și străzile Roșiori, Plevna, Rahova, Ștefan cel Mare și Unirii, precum și mai câteva străzi din Centrul Vechi, situate între bulevardul Cuza și Grădina Mare. Primarul Marian Dragomir ne-a dat asigurări că firma ”Micatis” are capacitatea de a face față acestui volum mare de muncă, putând finaliza până în luna decembrie toate străzile menționate, asta dacă și condițiile atmosferice vor fi prielnice pe parcursul anului, fără perioade ploioase foarte lungi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro