Șoferi băuți, “mirosiți” de polițiști | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șoferi băuți, “mirosiți” de polițiști

* în week-end, trei conducători auto s-au cinstit cu alcool și au pornit apoi cu autoturismele la drum, numai că au avut parte de întâlniri cu polițiștii

 

Polițiștii nu îi scapă din ochi pe șoferii care se urcă la volan cub influența alcoolului. În week-end, trei șoferi s-au ales cu dosare penale.

În noaptea de duminică spre luni, la ora 00:10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un brăilean de 38 de ani din localitatea Silistraru, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 255A, pe raza localității de domiciliu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge.

În cursul zilei de 15 mai, în jurul orei 18:30, polițiști din Ianca l-au oprit pentru control pe un localnic de 38 de ani în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 14 mai, ora 19:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat din comuna Tufești, în timp ce conducea un autoturism, dinspre satul Tichilești către DE 584. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele șoferilor depistați au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro