* ”recolta” Poliției Locale: într-o săptămână, au fost depistați 27 de conducători auto care au râvnit la locurile vopsite cu albastru sau marcate cu însemnul specific, aflate cel mai aproape de intrarea în supermarket-uri * s-au dat amenzi în valoare totală de 16.000 lei
La Brăila, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap, din parcările supermarket-urilor, este un fenomen demult scăpat de sub control. Poliția Locală mai face, totuși, din când în când, controale pe această temă, iar amenzile curg... Așa s-a întâmplat și în prima săptămână din luna august, când au fost depistați și sancționați nu mai puțin de 27 de șoferi care își parcaseră mașinile pe locurile vopsite cu albastru sau marcate cu însemnul specific, pentru că acestea se află mai aproape de intrarea în centrele comerciale. Dintre aceștia, 24 au fost sancționați, iar trei nu au putut fi identificați, motiv pentru care li s-a lăsat o înștiințare la mașină, fiind invitați la sediul Poliției Locale pentru lămurirea situației. Amenzile aplicate însumează 16.000 lei.
”Polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice au desfășurat, în perioada 01.08.2022 - 07.08.2022, acțiuni punctuale pe linia verificării respectării prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prevederi ce fac referire la parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap. Astfel, în zona supermarket – urilor din municipiu au fost depistate 27 de autovehicule parcate neregulamentar, în cauză fiind aplicate 24 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.000 lei. Totodată, au fost întocmite trei invitații unor conducători auto, pentru a se prezenta la sediul Poliției Locale Brăila, în vederea clarificării situației constatate. Polițiștii locali desfășoară zilnic acțiuni pe linia respectării drepturilor persoanelor cu handicap, în conformitate cu atribuțiile pe linie de circulație pe drumurile publice ce le revin”, a transmis Poliția Locală Brăila, prin intermediul unui comunicat de presă.